• nici în această vară spitalul nu a reușit să doteze sălile de operație cu aparate de aer condiționat • închise etanș și fără nici o posibilitate de aerisire, sălile au devenit adevărate cuptoare
Zece dintre cele 12 săli de operație ale Spitalului Județean s-au transformat de cîteva zile în cuptoare încinse, în care actul medical a devenit o probă de rezistență și pentru medici, dar și pentru pacienți. Problema nu e nouă și se repetă ca un blestem în fiecare vară toridă. Cele zece săli de operație nu sînt prevăzute cu aparate de aer condiționat, motiv pentru care, la orele dimineții și după-amiezii, atunci cînd lucrul în spital este în toi, aerul este irespirabil, iar efectuarea unei intervenții chirugicale devine un chin. Toate sălile de operație sînt prevăzute cu geamuri opace, care nu se deschid, dar care sînt îndreptate înspre o curte interioară de beton, sporind astfel și mai mult căldura sufocantă dinăuntru.
„Dacă ar fi numai căldura de afară, tot ar fi mai ușor de suportat, deși la ora prînzului sînt deja 35 de grade. În sala de operație temperatura depășește 45 de grade din cauza lămpii chirugicale, care încinge și mai tare atmosfera”, ne-a declarat dr. Constantin Negru, medic chirurg. Doar doctorii din secția Chirugie infantilă și cei din secția Chirurgie I au aparate de aer condiționat în două săli, în rest, toți ceilalți chirurgi sînt nevoiți să îndure aerul fierbinte.
„Este greu de suportat mai ales atunci cînd avem de imobilizat fracturi cu ajutorul tijelor, operație care se face asistată de un aparat radiologic. În aceste situații, trebuie să ținem pe noi un șorț de plumb greu de 25 de kilograme. Pe o căldură sufocantă, purtarea șorțului este de-a dreptul epuizantă”, spune dr. Dorin Năforniță, șeful secției Ortopedie din Spitalul Județean. Alți chirurgi au ajuns să își ia adio de la luxul instalațiilor de aer condiționat. „E chestie de autosugestie. Am ajuns să îmi inoculez în creier că așa trebuie să fie și îndur canicula”, spune la intrarea în sala de operație chirurgul Dan Chelariu.
Nu doar chirurgii sînt cei care suportă greu canicula și sînt nevoiți să se concentreze în condiții cu totul improprii. În sala de operație, odată anesteziați, și pacienții sînt supuși unui chin în plus. „Sub anestezie, sistemul de termoreglare al pacientului este blocat. Acoperit cu vreo trei cîmpuri operatorii și sub lampa chirurgicală care emană căldură continuu, bolnavul se deshidratează”, spune dr. anestezist Mihail Dahnovici. Și pacienții și chirurgii vor trebui să aștepte să treacă vara pentru ca temperaturile de peste 45 de grade să le dea pace. De vreo patru ani, această problemă nu s-a rezolvat pentru că niciodată nu au fost bani. Nici anul acesta nu sînt șanse ca aceste instalații să fie cumpărate și montate în sălile de operație. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns