Mulți se întreabă, revoltați nevoie mare, cum de e posibil ca un intelectual să fie ținut după gratii, alături de infractori de cea mai joasă speță. Eu mă întreb, însă, cât de intelectual trebuie să fii și de ce speță ca să poți jecmăni pe cineva care mai are în întreținere și un copil cu handicap?! Și de câte studii ai mai avea nevoie ca să înveți că nu se poate să iei și cămașa de pe un om fără să plătești la rândul tău un preț. Mai mult, cât de intelectual trebuie să fii ca să te rogi de procurori să-ți dea înapoi curcanul primit drept mită!
Nu las la o parte prezumția de nevinovăție, dar cred că tocmai lăcomia fără margini i-a venit de hac dr. Elena Muntean. Iar episodul cu sacii de medicamente, peste zece la număr, depozitați în propria casă sau la cabinetul privat… întrece orice limită. Trebuie să fii un mare intelectual ca să ai asemenea preocupări. Ce om normal ar strânge din ’93 atâția saci cu medicamente „expirate”, cum încearcă să o dreagă acum dr. Elena Muntean? Ce casă trebuie să ai ca să nu te incomodeze atâtea sute de kilograme de medicamente? Că au fost primite de la fundații de caritate… Poate că așa e. Dar de ce s-au oprit în casa unui doctor și nu la vreun centru, asociație sau ONG care să le distribuie copiilor, bătrânilor nevoiași, oricui are nevoie. Presupun că au fost trimise pentru a fi donate. Cum să lași să expire zeci de saci cu medicamente? Înseamnă să fii de-a dreptul sadic, în condițiile în care atâția bolnavi stau fără tratamente pentru că nu și le mai permit financiar. Ori o fi uitat doamna doctor, prinsă cu atâta muncă…
Atunci, nu-mi explic cum de nu uita de „datoria” fiecărui pacient care nu avea să-i dea „nicio nucă, nicio pară”. Și să faci condicuță cu datornici, ca la crâșmele de la țară… Ca să nu mai spun că toți banii găsiți la percheziții, plus ce a rămas în conturi, nu se fac din nuci, să fim serioși. Tocmai asta e halucinant. Să fii atât de bogat și să te bucuri pentru niște nuci, ouă, lapte, și pentru orice, chiar orice ai primi! E deja un diagnostic. Sau poate că așa se fac banii, ar spune cunoscătorii. Dar să nu-ți ajungă niciodată și mereu să vrei tot mai mulți? Sau, vorba ei, „măcar o nucă, ceva acolo”.
Fiind medic la Neurologie-Psihiatrie, cred că doamna doctor știe cel mai bine în ce patologie se încadrează un asemenea comportament. Citind rechizitoriul procurorilor – în care mă așteptam să găsesc doar fapte, relatate într-un limbaj de lemn specific de altfel – m-a surprins când am citit apelative precum „josnic”. O fi sinonim cu intelectual?! Poate la toate aceste întrebări au încercat să răspundă și judecătorii care au decis că stimabila doctoriță nu poate beneficia de circumstanțe atenuante, că și-a pierdut calitatea de intelectual, dar și cea de medic atunci când a pus preț pe curcă și nu pe om, iar lipsa de scrupule de care a dat dovadă impune arestul preventiv cel puțin până la finalizarea cercetărilor ori apariția unor probe noi în apărare.
Cătălina CHIFU
Fane a zis
Se putea sa mai treacă doua zile fara sa mai apara un articol? Plictiseala mare in județ si nu numai!!
Iorga a zis
Da, intradevar, un intelectual arunca substante chimice in spatii verzi sau la ghena unde sunt pericol ecologic. De asemenea un jurnalist este apt sa puna diagnostice si sa faca diferente intre substantele active ale medicamentelor , incat sa spuna cu certitudine unde trebuiau sa ajunga. Clar este ca un jurnalist care foloseste mult cuvantul „presupun” se predispune la o actiune in instanta pentru publicarea de informatii false si jicnire in public. Dar la urma urmei, datul cu parerea aduce o paine in casa, din pacate nu un curcan. Oare cine sta in crasma sa stie cum e cu condicuta?!
Iulia a zis
asta e articol scris doar pentru a mai jicni putin sau putin mai mult. dc? pentru ca poate! o alta oportunitate data oamenilor sa urasca si sa pacatuiasca in post!
Iulia a zis
Asta e articol scris doar pentru a mai spune niste rautati! De ce l-a scris? Pentru ca poate! Hai sa pacatuim si sa le dam si la alti oportunitatea sa pacatuiasca prin ura si comentarii in post.
bitter a zis
Un intreg editorial, sa-l analizam. Titlul spune ca doctorita e o curca si curcanul e un intelectual. Dragut. O definitie a cuvantului intelectual din prisma unei jurnaliste, jacmani…oare exista in dex? Cate studii iti trebuie sa arunci atat noroi? Hmmm un intelectual nu trebuie niciodata sa se roage. De tinut minte! O injurie de anormalitate adresata gratuit. Dar ce e normalitatea? O definitie va rog…poate normalitatea mea e nebuni ta si viceversa…e asa rau? In rechizitoriu nu scria ca doctorita dormea pe saci dw medicmente daca tot ne laudam ca l-am citit? Cum sa lasi sa expire? Crezi ca iti da cineva medicamente gratis cu 5 ani termen? Se dau cu cateva luni inainte de termen. Dar hai sa le dam la.oameni fie ca au nevoie fie ca.nu….nu cumva sa ramana, poate le vor folosi ei, mai bine sa expire la ei in casa, sau poate le ia copilul din greseala pe post de bomboane. Nu conteza! Medicamentele se distribuie ca alimentele.la sinistrati. Uite de asta din toate informatiile rautacioase nu s-a pomenit nimic de malpraxis. Sadic? Hmm sadic e ala care face rau si se bucura, gen exemplu de fata, nu cineva care totusi a colaborat cu fundatii, le-a dat asistenta gratuita si a distibuit din medicmente. De la medicatie la crasma….frumos salt! Un diagnostic pus fara parafa…uz de aptitudini inexistente. O fi intelectul josnic? Ar trebui sa scrieti o carte. Lipsa de scrupule? Cunoasteti personal persoana incat sa faceti asemenea afirmatii? O fi doctorita munteanu multe, dar ingamfta, inumana, sadica si alte n epitete care le adreseza unul si altul nu e. As putea face si eu un editorial bazat pe alt editorial, dat de ce sa jicnim gratuit? Vorba cititoarei de mai sus…doar pentru ca putem? Articolele bune ajuta financiar ziarul, scandalurile ieftine ill incadreaza intr-o anumita speta pt o anumita categorie de citirori.