Se văd rezultatele
Parcul Industrial Hemeiuși-HIT-ul se înscrie în programul amplu inițiat de Guvernul României, intitulat „Parcuri Industriale”. Guvernul României, prin Ministerul Integrării Europene, sprijină dezvoltarea și modernizarea infrastructurii fizice în parcuri industriale, în vederea facilitării desfășurării activității agenților economici.
Solicitanții trebuie să aibă experiență și să poată demonstra capacitatea de a gestiona proiecte, să fie persoană juridică română, să aibă ca obiect de activitate administrarea parcurilor industriale și să dețină titlul de parc industrial. De asemenea, trebuie să fie beneficiarii direcți ai rezultatului proiectului și să nu aibă datorii față de stat.
Ca și zone eligibile sunt considerate toate regiunile României.
Există o serie de costuri care sunt direct eligibile. Acestea se referă la cheltuieli legate de utilizarea terenului de către societatea administrator, respectiv lucrări ce se execută în afara incintei parcului industrial (și a parcului de soft) pentru conectarea acestuia la rețelele de alimentare cu energie electrică, cu gaz, apă, iluminat public etc.
Și cheltuielile pentru investiția de bază numai de utilitate comună în incintă, pentru parcuri de soft, instalații aferente construcțiilor, rețele de utilități reprezintă cheltuieli eligibile. Există și o rezervă pentru cheltuieli neprevăzute, de maxim 5 la sută din costurile totale eligibile, care poate fi folosită doar cu autorizarea prealabilă scrisă a Ministerului Integrării Europene.
Costurile neeligibile includ obținerea terenului (cumpărări de terenuri, concesionări și schimbarea destinației terenului), studiile de teren, cheltuielile pentru avize, pentru realizarea planurilor urbanistice precum și pentru organizarea licitațiilor.
Valoarea totală a programului este de 583 de miliarde de lei.
Implementarea programului este preconizată pentru perioada 2002-2005. Din bugetul programului se finanțează realizarea parcurilor industriale și de soft. Cheltuielile pentru un proiect de parc industrial însumează maxim 20 de miliarde de lei, adică maxim 30 la sută din totalul costurilor aferente. Pentru proiectul unui parc de soft se cheltuiesc maxim 10 miliarde de lei, adică 50 la sută din totalul costurilor aferente.
În cadrul acestui Program se impune colaborarea activă a sectorului privat cu autoritățile administrației publice.
HIT dispune de un potențial uriaș
În momentul de față Programul Phare este principalul instrument al Uniunii Europene de cooperare tehnică și finaciară cu țările din Europa Centrală și de Est. Creat în 1989 pentru sprijinirea tranziției economice și politice, acesta a fost extins. Astfel, în 1996 programul includea 13 țări partenere din regiune.
În cadrul programului Phare 2000 desfășurat prin Agenția pentru Dezvoltare Regională N-E, Consiliul Județean și partenerul său la acest proiect- Consiliul Local Hameiuși, au propus Delegației Comisiei Europene spre analiză și evaluare proiectul Parcului Industrial HIT.
Ideea creării unui parc industrial în domeniul TIC (tehnologia informațiilor și comunicațiilor) a plecat atât de la discuțiile directe ale conducerii Consiliului Județean Bacău cu potențialii investitori cât și de la studierea unor documentații despre alte parcuri industriale și tehnologice de succes.
Tehnologia informațiilor și telecomunicațiilor (TIC) este la nivel mondial ramura economică cu cea mai rapidă rată de creștere. Industria TIC a fost stabilită ca fiind ideală pentru regiunea Bacău ca și potențial de a genera oportunități pentru viitor și locuri de muncă cu un mic grad de presiune asupra terenului, mediului și altor resurse.
Parcul Industrial HIT este amplasat în apropierea parcului dendrologic Hemeiuși, pe un teren de cca 11 hectare aparținând comunei Hemeiuși. Terenul este cofinanțare în natură din partea Consiliului Local Hemeiuși și prezintă numeroase avantaje din punct de vedere al distanțelor față de principalele căi de transport și al utilităților existente în apropiere.
Bugetul total estimat al proiectului, în faza de proiectare, a fost de 8,5 milioane de Euro. Aproape 5 milioane reprezintă finanțare din partea UE prin programul Phare 2000 iar peste 1,5 milioane de Euro sunt finanțare din partea Guvernului României. Cofinanțarea locală este de 2,1 milioane de Euro.
Conform Acordului Cadru semnat între MDP și Consiliul Județean, schema finală de finanțare a proiectului înseamnă peste 63 la sută finanțare din partea UE, 21 la sută Fondul Național și aproximativ 15,8 la sută beneficiarul local.
Finanțarea conform Acordului Cadru acoperă realizarea a 14 obiective din cele 15 prevăzute în proiect. Pentru cel de-al 15-lea obiectiv(care reprezintă capacitățile de cazare pentru cursanți, cu o valoare aproximativă de 1 milion de euro), s-a optat pentru o finanțare paralelă locală (parteneriat public-privat).
Primul pas în derularea investiției a fost făcut în octombrie 2002 și a constat în selectarea constructorului. Licitația a fost câștigată de o firmă grecească. A urmat apoi în noiembrie 2002 desemnarea inginerului(dirigintele de șantier) iar în februarie 2003 a fost predat amplasamentul către constructorul care a câștigat licitația. Finalizarea lucrărilor (conform contractului dintr MDP și constructor) este preconizată pentru luna decembrie a anului 2004.
Suprafața totală a parcului este de peste 10 hectare, din care suprafață efectiv construită în prima fază a proiectului-4,06 hectare.
Acțiuni specifice și complexe
Este de menționat faptul că lucrările de pe șantier au o întârziere medie de 3 luni față de graficul inițial de lucrări. Aceste întârzieri au fost generate într-o proporție majoră de readaptarea unor soluții tehnice (modificarea soluțiilor tehnice inițiale) pentru unele obiective din cadrul parcului.
Până la ora actuală pentru obiectivul Parc Industrial HIT au fost efectuate plăți cumulate în valoare de peste 1,5 milioane de euro.
Începând cu luna august 2003 au fost demarate primele acțiuni concrete în vederea fazei operaționale a proiectului (pregătirea punerii în funcțiune a investiției).
Acțiunile specifice acestei etape sunt structurate pe șase capitole care se referă la organizare, concept și strategie, resurse, definitivarea ofertei parcului, promovare și ocuparea efectivă a parcului.
Un element catalizator
În cadrul Consiliului tehnic Consultativ au fost elaborate ca puncte de plecare în stabilirea strategiei de dezvoltare a parcului o serie de elemente definitorii.
HIT-ul este alternativa pentru specialiștii IT&C pregătiți pe plan local/regional care nu aveau altă opțiune decât migrarea spre alte zone ale țării sau spre străinătate. De asemenea, HIT-ul va fi elementul catalizator necesar în reorientarea profilului industrial al județului spre o zonă mult mai eficientă din punct de vedere economic, social și ecologic.
Misiunea definită a obiectivului afirmă și că acesta va ajuta la schimbarea mentalităților, va duce la creșterea gradului de educație și cultură IT&C pe plan local și regional, va crește cererea de servicii și produse pe plan local și regional și va atrage investiții străine în domeniul IT&C pentru județul Bacău (directe și indirecte).
Pentru 2004 – aproape 4 miliarde de lei
În vederea susținerii acțiunilor de punere în funcțiune a investiției Parc Industrial HIT Hemeiuși a fost elaborat un buget de cheltuieli pentru anul 2004. Conform bugetului estimat de cheltuieli, necesarul minim de fonduri pentru anul în curs este de aproape 4 miliarde de lei.
De la înființarea parcului și până în prezent, administrația parcului a avut la dispoziție disponibilități financiare în vaolare de peste 1 miliard de lei, proveniți din aporturile de capital ale celor doi acționari ai societății.
La ora actuală societatea dispune de sediu propriu complet mobilat, aparatură tehnică/birotică proprie necesară activității manageriale curente și de software legal achiziționat.
Lasă un răspuns