Asociatia Profesionala pentru Certificare Energetica, in colaborare cu Scoala de Studii Comerciale Bacau – fundatia Camerei de Comert si Industrie, organizeaza, in baza avizului Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), in perioada 4 noimebrie – 4 decembrie, cursul „Auditor energetic – grad AEci II si AE ci I”. Cursantii pot dobindi, astfel, cunostintele de baza necesare abordarii activitatii de evaluare a Performantei Energetice a Cladirilor Existente si elaborarii Certificatului de Performanta Energetica – CPE. „Asiguram, astfel, pregatirea de specialitate a candidatilor pentru atestarea ca Auditor Energetic pentru cladiri, gradul profesional II, specialitatile constructii si instalatii” – ne-a informat directorul general al Scolii de Studii Comerciale, Petronela Stefan.
Conform prevederilor Regulamentului privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri, pregatirea se realizeaza in doua etape:
Modul de teorie, in care sint tratate aspectele teoretice ale auditului energetic, si Modulul practic – realizarea unui proiect de audit energetic”.
Componenta teoretică are loc in zilele de vinerea, orele 17,00 – 20,00, simbata, orele 8,00 – 16,00, si duminica, orele 8,00 – 13,00.
Consultatiile pentru realizarea proiectului de audit se desfasoara pe parcursul a doua saptamini, iar programul este de trei ore in zilele de vineri dupa-amiaza si simbata dimineata. Se pot inscrie specialistii cu o vechime minima in meserie de trei ani, pentru gradul al II-lea, sau cinci ani, pentru gradul I, si care sint ingineri de instalatii, absolventi ai unei facultati de instalatii pentru constructii, sau ingineri constructori, absolventi ai unei facultati de constructii ori arhitecti, absolventi ai unui institut de arhitectura sau a unei facultati de constructii si arhitectura. Se pot inscrie si ingineri, absolventi ai unei facultati tehnice, care au promovat una sau mai multe discipline de invatamint cu o durata de minimum un semestru, avind ca obiect higrotermica constructiilor, energetica cladirilor, termodinamica, termotehnica, transfer de caldura si masa, constructii, materiale de constructii, masini termice, instalatii termice, instalatii frigorifice, instalatii de ventilare/climatizare, aparate electrice, instalatii electrice si automatizari pentru cladiri.
La finalizarea cursului, absolventii primesc un certificat de absolvire, piesa obligatorie in dosarul de inscriere la examenul de atestare ca auditor energetic organizat de MDRT.
Lasă un răspuns