~2 min lectură 0 comentarii

Curs de formare pentru băcăuani pe tema interacțiunii cu autoritățile locale

Redacția Ziarul de Bacău

even.curs
– acesta va fi organizat de Institutul European pentru Democrație Participativă în perioada 15 – 29 mai

Ștefan POPA

Institutul European pentru Democrație Participativă – Qvorum organizează în municipiul Bacău, în luna mai, un program de formare gratuit intitulat „Cum poţi interacţiona cu decidenţii? Care este rolul autorităţilor publice?”. Programul se adresează membrilor activi ai comunității interesați de colaborarea eficientă cu autoritățile publice care vor avea posibilitatea să cunoască informații cu privire la modul de funcţionare al instituțiilor administraţiei publice de la nivel local și central, precum și metode de implicare a societăţii civile în procesul de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor publice. Cursul de instruire este împărțit în patru module ce vor avea loc în perioada 15 – 29 mai.

După instruire va fi organizată o masă rotundă la începutul lunii iunie intitulată „Laboratorul de idei pentru Bacău” în cadrul căreia cursanții vor interacționa direct cu funcționari publici de la nivel local cu scopul de a consolida dialogul între mediul non-guvernamental și administrația publică. La finalizarea programului, beneficiarii vor primi o diplomă de participare care atestă parcurgerea acestui program de pregătire.

De asemenea, pe baza rezultatelor obținute participanții pot ajunge la una dintre cele două vizite de studiu la Bruxelles sau la Roma. Persoanele interesate să participe la acest program de instruire trebuie să transmită pe adresa de e-mail bucuresti@qvorum.ro un Curriculum Vitae și o scrisoare din care să reiasă interesul candidatului pentru acest program de formare până la termenul limită de 12 mai.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.