Medici din întreaga regiune a Moldovei sunt prezenți în Bacău, în perioada 22 – 23 noiembrie, când se desfășoară, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, două proiecte de formare profesională în domeniul ATI pentru specialiști din sănătate, organizate de Asociația Aesculap pentru Educație. „Suntem onorați că Asociația Aesculap a ales Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru a prezenta un curs de pregătire a medicilor specialiști într-o tehnică nouă de anestezie și ne bucurăm să avem aici prezenți medici din Moldova – a spus, în deschiderea cursului, managerul SJU, Dan Stoica. De asemenea, apreciem sprijinul oferit de companiile B. Braun Medical și Toshiba care au facilitat buna desfășurare a acestui curs, punând la dispoziția medicilor aparatura și dispozitivele necesare.” SJU, a arătat și directorul medical, dr. Aurelia Țaga, este printre primele în care se aplică acest proiect ce are drept scop îmbunătățirea competențelor profesionale ale specialiștilor din ATI și Oncologie. Primul proiect s-a desfășurat sub forma unui curs, fiind al treilea organizat în România, și vizează inițierea medicilor ATI într-un domeniu mai puțin utilizat – anestezia ecoghidată – tehnică ce presupune recuperarea mai rapidă a pacientului. Cel de-al doilea proiect, de implantare camere pentru pacienții cu cancer, implică o nouă tehnică de administrare a citostaticelor prin eliminarea utilizării branulelor, crescând astfel confortul pacienților. (C. CHIFU)
Lasă un răspuns