Cursurile de conversie profesională sînt una dintre șansele pe care instituțiile de învățămînt superior le oferă profesorilor din învățămîntul gimnazial și liceal. La Universitatea Bacău, în aceast an, se organizează cursuri de conversie cu durata de trei semestre pentru specializările Informatică și Educație Tehnologică. „Specializarea prin cursuri de conversie profesională în domeniul Informatică se adresează profesorilor de științe exacte (matematică, fizică etc), profesorilor de informatică din învățămîntul preuniversitar care predau informatica, specialiștilor din alte domenii care utilizează informatica ca o specializare secundară”, ne-a declarat prof. univ. dr. Valentin Nedeff, director Departament Studii Postuniversitare și Formare Continuă. Cursurile se vor desfășura pe durata a trei semestre, cu 14 săptămîni fiecare. Numărul de locuri este nelimitat, iar taxa de școlarizare este de 175 euro/semestru. Finalizarea studiilor se va realiza prin examen de absolvire, candidații primind o diplomă.
Tot la Facultatea de Inginerie din Bacău se vor organiza cursuri pentru specializarea Educație Tehnologică. „Aceste cursuri se adresează cadrelor didactice care predau în învățămîntul gimnazial și liceal și cuprind module foarte variate: mediu, agricultură, transporturi, energetică, gastronomie etc”, ne-a spus profesorul Nedeff. Cursurile se vor desfășura tot pe durata a trei semestre cu 14 săptămîni fiecare, iar taxa de școlarizare este de 175 de euro. La ambele cursuri înscrierea se face în perioada 1 – 20 septembrie, la sediul Facultății de Inginerie din Bacău. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns