Primarul suspendat Sorin Apostu va rămâne în continuare în arest, după ce Curtea de Apel Cluj i-a prelungit, luni, mandatul de arestare cu 30 de zile.
Iniţial, Curtea de Apel Cluj urma să judece cererea de eliberare sub control judiciar a lui Sorin Apostu, dar acesta a renunţat la cererea respectivă, declarând că ea a fost depusă de avocatul Gheorghiţă Mateuţ şi că nu şi-o însuşeşte.
Săptămâna trecută, la Curtea de Apel Cluj a fost depusă o cerere de eliberare sub control judiciar a lui Sorin Apostu, cerere care urma să fie judecată luni 5 decembrie.
Pe 9 noiembrie, primarul Sorin Apostu a fost reţinut de DNA şi apoi arestat pentru 29 de zile printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj sub acuzaţia că a luat mită în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare.
De asemenea, Călin Stoia, administrator al companiei de salubrizare Brantner Vereş, a fost arestat pentru 29 de zile pentru dare de mită. AGERPRES
Lasă un răspuns