Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anunţat joi, într-un comunicat de presă, că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română şi care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii Europene.
Comunicatul de presă se referă la hotărârea CEJ în cauza C-402/09 Tatu/Statul român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei şi alţii.
Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul şi punerea în circulaţie a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Reglementarea română a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menţionată nu face distincţie între vehiculele fabricate în acest stat membru şi cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincţie între vehiculele noi şi vehiculele de ocazie.
Domnul Tatu, resortisant român, locuieşte în România şi a cumpărat un automobil de ocazie în Germania, în iulie 2008, la preţul de 6.600 de euro. Acest vehicul avea o capacitate cilindrică de 2.155 cm3 şi respecta norma de poluare Euro 2. Fabricat în 1997, vehiculul respectiv a fost înmatriculat în Germania în acelaşi an. Pentru a putea să înmatriculeze acest vehicul în România, domnul Tatu a trebuit să plătească suma de 7.595 de lei (aproape 2.200 de euro) ca taxă pe poluare.
Apreciind că taxa este contrară dreptului Uniunii, domnul Tatu a solicitat restituirea sumei plătite. Astfel, acesta invocă faptul că taxa este incompatibilă cu dreptul Uniunii, întrucât este aplicată tuturor vehiculelor de ocazie importate în România dintr-un alt stat membru şi înmatriculate pentru prima dată în România, în condiţiile în care, în cazul vehiculelor similare deja înmatriculate în România, această taxă nu este aplicată cu ocazia revânzării lor ca vehicule de ocazie.
Tribunalul Sibiu (România), sesizat cu litigiul, adresează Curţii de Justiţie întrebări cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii. Prin hotărârea pronunţată joi, CEJ aminteşte că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare. Această interdicţie vizează garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele din import.
În continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcţie de provenienţa lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcţie de cetăţenia sau naţionalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetăţenia sau naţionalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs şi de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piaţa naţională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale. Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate şi autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul naţional, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră faţă de concurenţa dintre vehiculele de ocazie importate şi vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul naţional şi supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate şi vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul naţional înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce priveşte primul aspect al neutralităţii taxei, Curtea aminteşte că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depăşeşte valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul naţional. În această privinţă, CEJ constată că reglementarea română este conformă cu dreptul UE întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului şi asigură astfel că această taxă nu depăşeşte valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul naţional şi au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce priveşte al doilea aspect al neutralităţii taxei, CEJ constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanţiale a valorii taxei care ţine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiţii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii Europene nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor şi să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale şi descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecinţă, Curtea apreciază că dreptul Uniunii Europene se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.
Trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre UE ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii de Justiţie a UE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. CEJ nu soluţionează litigiul naţional. Instanţa naţională are obligaţia de a soluţiona cauza conform deciziei CEJ. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară. AGERPRES
Lasă un răspuns