Cuvinte care nu se spun

De peste sapte ani, aproape 300.000 de pagubiti ai FNI spera si asteapta sa li se faca dreptate. Justitia romana s-a pronuntat in mai multe rinduri prin solutii neclare si contradictorii, care au amplificat starile de confuzii si nemultumirile oamenilor trimitindu-i, pe multi, in disperare.

S-au aplicat condamnari care nu pot fi puse in aplicare, caile de atac sint repuse in miscare, iar finalul este la fel de indepartat precum o constelatie care inca nu a fost descoperita, ci despre care doar se banuieste ca ar exista pe undeva. Dupa escrocheria Caritas, pentru care tratamentele legale s-au aplicat la timp, chiar daca efectele au fost minime, cazul FNI ofera cel mai voluminos si complicat dosar pe care instantele noastre de toate calibrele incearca sa-l scoata la lumina si spre o finalitate conforma cu realitatea. Numele cel mai vehiculat in jurul acestei megaafaceri de mii de miliarde de lei este cel al Ioanei Vlas, supranumita Mama FNI, un personaj complex si misterios caruia nu-i sint straine fatarnicia, minciuna, prefacatoria, specializat in frauda financiara si ingineriile de culise, cu mase perdante si cistigatori preferentiali. Un subiect condamnat sa ramina vesnic deschis, cu actori necunoscuti, si totusi cindva la vedere.
Unul dintre numeroasele paradoxuri judiciare ce imbogateste practica instantelor conferindu-i o speta imposibila ce iese din orice tipare? Se poate spune si asa. Desi faptele sint destul de clare. S-au avansat, in tot acest rastimp, sumedenie de ipoteze in legatura cu cauzele care au determinat caderea Fondului. Desi, dupa parerea multora, nu ar fi decit una singura: inselatoria. Alimentata si facilitata de credulitatea pagubitilor de mai tirziu si intretinuta de dorinta unor cistiguri facile, consistente si rapide. Aproape nimeni nu s-a gindit la riscuri. La sursele din care vor veni banii. La perspectivele de fraudare. Toti vedeau doar partea optimista. Doar prudentii au stat deoparte. Lucrurile s-au precipitat doar din momentul in care solicitarile de rambursare a actiunilor, a valorilor de fond, au inceput sa fie onorate cu intirziere, partial sau chiar deloc. Atunci a aparut la rampa, pe posturile de televiziune, Ioana Vlas, o persoana aparent onorabila si, deci, credibila, care ne-a servit noua, deponentilor, asigurarile de normalitate. Afisind o aura de moralitate ireprosabila in sustinerile pe care le-a receptat o tara intreaga: toata lumea isi va primi banii inapoi, nimeni nu are motive a se teme ca va pierde ceva, Fondul merge inainte. Cameleonismul vorbelor sale avea sa se dezvaluie dupa numai doua zile, cind parasea tara pe furis lasindu-ne in brate deznadejdea si uluiala.
De atunci si pina astazi se cauta banii si vinovatii. Desi aceasta ecuatie are solutii de rezolvare relativ simple, ce se pot gasi in documente: ce sume au fost retrase, de catre cine, in ce conturi s-au dus. Expertii in finante si contabilitate, care intre timp au incasat onorarii consistente pentru descifrarea sistemului de fraudare si descoperirea autorilor acestuia, se pare ca nu si-au pus aceasta intrebare gen oul lui Columb. Ori, daca si-au pus-o, au gasit raspunsuri ce nu trebuie sa transpara public din motive de securitate personala. Pentru ca, in mod cert, in afara de personajul central si principal beneficiar, pre numele sau Sorin Ovidiu Vintu, pe care Ioana Vlas il arata insistent cu degetul de mai sa-i scoata ochii, se afla si (ne)nominalizati din sfera politicului, a guvernarii, clientelei Puterii, dar si a unora dintre baiteii cu ochi albastri. S-au ars, cumva, arhivele? Le-au luat inundatiile? O escrocherie de asemenea anvergura nu se putea derula fara un cadru special construit printr-o legislatie permisiva, insificienta, contradictorie, ambigua, si in care sa se manifeste interesele de culise. Ioana Vlas, recent eliberata din pension dupa cinci ani de detentie preventiva, s-a dovedit o specialista in formularea de fraze lasate in suspans si eliptice de subiect. Si-a redobindit statutul de vedeta tv, si cu toate ca discursul sau actual se vrea, aparent, unul mai direct si mai sever, continutul sufera de aceleasi generalitati, de lipsa de substanta, ca o supa din care lipsesc ingredientele de baza. Ori, asa ceva nu satura, ci doar amageste foamea de adevar. Este doar o lectie de, aparent, bune intentii; in fapt, despre cuvinte care nu se spun. Dar si despre cum se fac afacerile frauduloase intr-o Romanie incaputa pe miinile farsorilor de toate taliile si calibrele si in care gura pacatosului nu graieste niciodata adevarul. Totusi: pina la urma, Prostia ramine vinovatul incurabil. Si platitorul de ponoase.