~4 min lectură 0 comentarii

Cuviosul Antipa de la Calapodești, băcăuanul cinstit de întreaga lume ortodoxă

Redacția Ziarul de Bacău


– astăzi, 10 ianuarie, îl serbăm pe Cuviosul Antipa, sfântul băcăuan cel mai important din Biserica Ortodoxă Universală – slujba și acatistul său au fost întocmite de PS Episcop Ioachim Băcăuanul

Plecat din familia diaconului Luchian, ce slujea în satul Calapodești din județul Bacău, cu dorința de a-l cunoaște mai bine pe Dumnezeu, tânărul Alexandru avea să-și înscrie numele în calendarele creștin ortodox român, rus și grec, sub titulatura de Sfântul Antipa de la Calapodești.

Pentru băcăuanii credincioși ziua sa de prăznuire, 10 ianuarie, este cu atât mai deosebită cu cât Sfântul Antipa este singurul călugar athonit român trecut în sinaxare și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Athonului. Considerat “povățuitor preaînțelept al călugărilor, care și-a înfrânat trupul cu nepătimirea și i-a luminat pe credincioși cu strălucirea virtuților sale”, după cum sublinia Preasfințitul Ioachim Băcăuanul în slujba acatist, Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816.

La vîrsta de 20 de ani a intrat în obștea mănăstirii Căldărușani. După doi ani, a plecat în Sfântul Munte și a poposit la Schitul Lacu, renumit pentru asprimea vieții pe care o duceau monahii. După 15 ani, Cuviosul s-a mutat la mănăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mănăstiri din zonă. După aproape două decenii, Antipa s-a reîntors în Moldova, trăind în mănăstirile din preajma Iașului. Datorită tulburărilor provocate de mulțimile de credincioși care auziseră despre el și veneau să-i ceară ajutor și sfat, cuviosul a plecat spre ținuturile Rusiei, rămânând o vreme la Lavra Pecerska.

De aici a mers la mănăstirea Valaam, unde s-a și stabilit. Numele și faptele sale minunate s-au răspândit cu repeziciune în nordul Rusiei. Cuviosul Antipa s-a învrednicit și de daruri minunate, precum cele ale profeției și vederii cu duhul.
Dupa o îndelungată viață petrecută în nevoințe călugărești, cuviosul Antipa și-a dat viața în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882. În anul 1906, călugării de la Sfântul Munte, care-l cunoscuseră pe Cuvios, l-au trecut în rândurile sfinților, în cărțile lor de cult. Acest fapt are pentru noi o semnificație deosebită, deoarece el este singurul călugăr atonit român, care a fost trecut în rîndul sfinților printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veșnice, ceea ce constituie și un temei pentru recunoașterea sfințeniei sale de către biserica strămoșească. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Cuviosul Antipa de la Calapodești în anul 1992.

Slujba religoasă închinată acestuia a fost întocmită de către Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, episcope-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. “Față de alți sfinți români, Cuviosul Antipa de la Calapodești a depășit granițele ortodoxiei românești. El este cinstit și de Biserica Greacă, și de cea Rusă, fiind înscris în sinaxarele ortodoxiei universale. Iar pentru noi este o bucurie faptul că s-a născut în județul Bacău. Acum am putea compara Calapodești, sătucul de la marginea județului, cu Betleemul. Prin sfântul Antipa, satul Calapodești a devenit un punct de referință pe harta Ortodoxiei universale”, a declarat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul.

În județul Bacău există și o mănăstire ce-l are ca patron spiritual pe Cuviosul Antipa. Piatra de temelie a acestui așezământ monahal a fost pusă în anul 2006, de către PS Episcop Ioachim,iar construcția este susținută financiar și material de mulți creștini care doresc ca această mănăstire să devină un punct de referință pe harta pelerinajelor din județul Bacău. Mai ales că, părintele stareț, Pahomie Parfene, a adus spre închinarea credincioșilor crucea Cuviosului Antipa și o părticică din sfintele sale moaște.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.