Dan POPA
Ați ridicat receptorul telefonului să sunați în interes personal? Nu uitați, SE ÎNREGISTREAZĂ ! Dacă nu convorbirea, măcar data, ora, numărul care apelează și cel apelat. Cu tot cu prefix. Eventual, mai ales la serviciu, se poate și asculta. Fie telefonul public sau privat, în momentul cînd vi s-a răspuns, cînd interlocutorul a ridicat receptorul, s-a înregistrat. Ba chiar și mai devreme. Numărul dumneavoastră a pornit, chiar din clipa efectuării apelului printr-o rețea digitală, direct către destinație, unde poate aștepta răbdător un CALLER ID. Adică un aparat care înregistrează proveniența apelurilor sosite. Fie că el aparține destinatarului sau vecinului curios de la parter.
Dar să nu ne grăbim, să le luăm pe rînd, discutînd despre toate cele trei rețele telefonice, publice, de la serviciu (rețea cu numere de interior, ca la firmele cu multe birouri), sau de la domiciliu. Încercăm să stabilim ce se înregistrează.
Telefoanele publice: Nu o dată le-ați văzut stînd ca moarte în timp ce pe ecrane li se perinda un mesaj. Transmisia se petrecea la o oră care nu era de vîrf. Cam pe la zece seara. Inițial, mesajul acesta fusese „Automatic report!” adică raport automat. Mai nou, mesajul a fost înlocuit cu unul mai românesc, dar mai discret, care nu mai spune mare lucru. Spune doar că vă roagă să așteptați. Atît. Pe vremea cînd mai existau aparate telefonice publice cu monedă, albastre, un asemenea raport era absolut necesar. Aparatul anunța cînd i s-a umplut cutia cu bani, dacă n-a fost spart între timp, dacă subsistemele sau senzorii îi funcționează. Partea ciudată e că și aparatele noi, cu cartelă, anunță, iar mesajele sînt destul de lungi. Dar evident că nu mai anunță cîți bani sînt în cutie sau dacă a fost spart telefonul. Întrebarea care se pune este ce date transmit. Iar răspunsul l-am primit din ziarul local, într-o lună de iarnă a anului curent, cînd cineva din cercul familial (sau familiar?) al unei personalități băcăuane a primit un telefon negru – adică de amenințare. Nu spun cine, dar, vorba lui Caragiale, e persoană însemnată. Ceea ce a publicat presa m-a făcut să nu-mi cred ochilor: nu se putuse stabili cine telefonase, deoarece apelul fusese făcut de la un telefon public, folosind o cartelă nouă, care nu mai fusese folosită ulterior. Concluzia este clară, cu atît mai clară cu cît cartela rămăsese la pretinsul infractor sau fusese distrusă. Datele erau culese de telefoanele publice. Putem deci prezuma fără a greși prea mult că aceste aparate pot înregistra atît ID-ul cartelei (acel număr de serie al fiecărui card necesar și pentru a vedea dacă e o cartelă validă) cît și datele apelului, sursa (de la ce telefon) cît și destinația. Sursa e ușor de stabilit deoarece fiecare telefon face un raport separat. Destinația este și ea înregistrată, măcar pentru a vedea la ce distanțe se sună, cît costă convorbirile. Datele sînt utile, de exemplu, pentru a vedea dacă un post fix e rentabil, e folosit la capacitate, mai trebuie unul sau nu, într-o anumită locație. Cum însă costul convorbirilor se schimbă, singura metodă și cea mai simplă e să înregistrezi numărul-destinație. Dezavantaje? Dacă umbli la cumpărături cu cartela și suni din cînd în cînd acasă pentru a te consulta cu familia, compania de telefoane poate aflla – din înregistrările strînse de telefoane – exact pe unde te-ai plimbat, pe ce traseu, în ce zi și la ce ore. Sau, mai bine zis, pe unde s-a plimbat cartela. Simplu și ieftin, fără să-ți pună tălpași sau filori pe coadă.
La serviciu, pericolul e mai mare. Teoretic, toți angajații unei instituții care au acces la o rețea de comunicații (fie ea telefonică sau internet) ar trebui să semneze un angajament în care să se stipuleze clar dacă au voie să comunice în interes personal, la ce ore (de exemplu, doar la pauză), ce trafic au voie să facă fără a plăti (pînă la ce sumă) și dacă acest drept e transmisibil sau nu altora (pot aduce nevasta la serviciu să dea telefoane interurbane?) și poate fi exercitat sau nu din afara instituției și în ce condiții. (De exemplu, dacă ai voie sau nu să instalezi la birou un telefon cordless și să vorbești de peste drum, seara, pe banii firmei. Sau … lista e mai lungă și nu mai dau alte idei.) De asemenea, să se specifice acolo acțiunile permise firmei: firma va înregistra sau nu data, ora și numărul apelat, va putea sau nu să asculte (prin sondaj) sau să înregistreze convorbirea etc. Tehnic vorbind, o mulțime de centrale telefonice de firmă (printre care produsele Panasonic) oferă din construcție un conector ca de imprimantă unde se poate cupla un computer înregistrator de liste de apeluri sau o banală imprimantă, ce va tipări conștiincioasă lista apelurilor făcute. Atenție! Asemenea centrale au adesea și facilități de „conferință” – un mod civilizat de a spune că pot vorbi 2, 3, 4… sau mai mulți inși pe același fir. Ceea ce înseamnă că și directorul poate asculta convorbirile subalternilor. Și vă asigur că uneori chiar o face. Evident, aparatul său este altfel configurat. Nu veți purtea asculta așa de la orice telefon interior.
Acasă: Veți presupune că în intimitatea căminului dumneavostră sînteți ocrotit. Tragică eroare. Unii dintre dumneavoastră mai cred și azi că avem undeva, în centrala telefonică, un contor, cam așa ca la electricitate, iar ceea vorbim se înregistrează acolo, ca număr de impulsuri. La sfîrșit de lună vă imaginați că vine cititorul de contoare și ia cifrele… Poveste! În realitate, centralele Alcatel ale Romtelecom-ului oferă toate facilitățile pe care le oferă micile centrale de la firmele cu rețea telefonică interioară. Inclusiv înregistrarea fiecarui apel, cu dată, oră, apelant, apelat. Și multe altele. Pentru a vă convinge este suficient să mergeți la un birou specializat și să cereți factura detaliată. Pentru ceva mai mult de 25.000 de lei pe lună vi se dă lista cu convorbirile dumneavoastră, fiecare avînd înregistrată data, ora, numărul chemat, impulsurile, durata, valoarea și destinația. Chestia cu destinația îți cam dă fiori. Pe baza prefixului numărului se scrie pe factură județul sau rețeaua mobilă în care e numărul destinatar. Vă asigur că din punct de vedere tehnic s-ar putea transcrie chiar numele titularului postului fix. Și mai este ceva. Deși factura telefonică se emite prin gruparea apelurilor după emitent, tehnic vorbind, prin simpla schimbare a denumirilor coloanelor din baza de date s-ar putea obține factura detaliată după destinatar. Adică lista tuturor numerelor de la care s-a apelat un număr dat, practic lista celor care v-au căutat. Iată și problema cea mai acută: aceste date sînt destinate facturării, apoi ar trebui distruse, deoarece conform legislației în vigoare dreptul de a colecta informații private, de a urmări persoane, este rezervat serviciilor secrete. În realitate, aceste date se stochează cel mai probabil pe CD-ROM-uri (cele mai ieftine și mai populare medii de stocare la data actuală), iar acestea NU SE POT ȘTERGE ! În altă parte a Europei, o companie care colectează și stochează ilegal, pe termen nedefinit date private poate fi dată în judecată. Ceea ce s-a și întîmplat.
Concluzia: dacă v-ați sunat amanta, furnizorul de droguri sau prietenul de pahar de la telefonul propriu, de serviciu, sau public … probabil s-a înregistrat pe vecie. Și nu credem că se șterge.
Lasă un răspuns