Dan POPA
„De pe urma morții se poate mînca o pîine. Uneori chiar un cozonac”. Cel puțin așa afirma, într-o carte pe care am citit-o cu ani în urmă, un personaj. De ce mi-am amintit de el? Pentru că am aflat, grație unui post internațional de televiziune, de existența unei noi meserii: biorecuperatorii. Nu știu dacă această meserie se practică organizat la noi în țară. Nu știu nici dacă e cuprinsă în nomenclatorul profesiilor. Dar știu ceva: de serviciile unor asemenea oameni este nevoie. Mai ales în orașele mari. Iar dacă este nevoie și este o treabă dificilă sau neplăcută, atunci probabil doritorii de un asemenea serviciu vor apela la o firmă specializată, care să le facă treaba, și bineînțeles vor plăti pentru treaba făcută. Cum care treabă ? Nu v-am spus: biorecuperatorii, sau oricum se vor numi ei în România, sînt membrii acelor echipe care fac curat la locul unor evenimente care au culminat cu moartea unor persoane. Pe șleau spus, cei care curăță în urma morților sau în alte situații cu risc de contaminare biologică.
Constituie, așa ceva, o meserie? Cu siguranță, da! E necesară. Și e dificilă. Este cerută din cel puțin două motive: corpul omenesc, în cazul unei persoane uitate de semeni, care a murit singură, se descompune rapid. Nu uitați că, practic, e format din circa 70 la sută apă. În cîteva zile, funcție și de condițiile de mediu, se poate descompune, se poate lichefia, în așa fel încît sexul sau rasa decedatului nu se mai disting deloc ușor. Adăugați gazele care se formează prin putrefacție, gaze care pot face, ne asigură specialiștii, ca un corp să explodeze la propriu. Sîngele unei persoane bolnave poate fi purtător de germeni. Chiar dacă virusul SIDA (HIV) nu rezistă foarte mult în picăturile de sînge (ci doar cîteva zile), alte boli, printre care hepatita, se pot transmite prin fluide corporale. Chiar dacă știi că pînă și banalul hipoclorit poate curăța toate acestea, a te apuca de curățenie în asemenea condiții este de-a dreptul periculos. E un prim-motiv să chemi niște specialiști în așa ceva.
Psihologii afirmă că mai există un pericol, puțin cunoscut: membrii familiei, chemați uneori de cine știe unde, care se apucă, vrînd-nevrînd, de curățat în urma decedatului, sau cei care curăță la locul unei morți violente (sînt și asemenea situații) se auto-supun unei traume suplimentare. Însăși activitatea de a curăța așa ceva este o traumă. Cei care au trecut prin asemenea experiențe ar fi primii care nu mai doresc nimănui așa ceva. Iar în alte țări ei formează adesea, pe bază de voluntariat, echipe care lucrează în domeniul acesta sau ajută firmele de specialitate. Alt motiv să chemați niște specialiști.
Sînteți firmă sau asociație familială specializată în curățenie la domiciliu și doriți să vă extindeți activitatea într-un asemenea domeniu? Sînteți un particular care caută o oportunitate de a fonda o mică afacere, fie și de acest fel ? Vi se pare o idee de care v-ați putea ocupa? E cazul să puneți mîna pe hîrtie și creion și să faceți un plan de afacere. Am spicuit pentru dumneavoastră cîteva idei dintr-un documentar al colegilor din media de peste ocean. Citiți mai departe: primul lucru care trebuie să vă intereseze – protecția dumneavoastră și a angajaților sau colaboratorilor dumneavoastră. În timpul curățeniei, bacterii periculoase se pot răspîndi în aer. O mască pe față, de unică întrebuințare, cu carbon activ, se poate folosi pentru protecție. Idea e să nu respirați direct aerul infestat. Un aparat generator de ozon sau, la nevoie, o banală lampă de ultraviolete, pot ajuta la curățarea aerului din încăpere, în finalul operațiunii. O serie de substanțe chimice, germicide, capabile să distrugă viruși și bacterii, vor face parte din arsenalul dumneavoastră. Ce substanțe ? Unele vă sînt cunoscute și, probabil, le aveți în casă, ca hipocloritul. Altele le-ați mirosit nu o dată, măcar în trecere pe la spital. De exemplu, un detergent cationic, util și ca dezinfectant și folosit pe la noi prin spitale: bromocet-ul. (L-am verificat personal pe un colț de perete cu mucegaiuri. E bun. Acum nu mai am pic de mucegai acolo.) Cîndva se găsea și pe la farmacii. Acum se găsește mai rar. Căutați-l. Pînă și dentistul dumneavoastră v-ar putea da o sugestie sau o ofertă de la furnizorul dumnealui. (La cabinetele stomatologice se folosesc, de asemenea, substanțe antibiotice și fungicide la curățarea aparaturii). Un echipament de protecție vă este necesar; ceva asemănător unei salopete sau unui combinezon antichimic, așa cum vedeați prin filmele cu militari și amenințare teroristă cu armă chimică sau biologică. Meseriașii de peste Atlantic folosesc și ei asemenea costume, descriindu-le scurt: „nici transpirația nu-ți iese din ele”. O mașină cu care să vă transportați echipamentul este necesară. Ideal ar fi o camionetă sau un mai vechi microbuz. Apoi, materiale consumabile, saci de plastic pentru gunoi etc. Un punct la care să puteți fi contactați, fie el și un banal număr de telefon sau un telefon mobil este, de asemenea, necesar. Adăugați pe listă ceva informații despre legislația în vigoare în domeniu, e necesar să o cunoașteți pentru a nu veni în conflict cu legea în timpul desfășurării activității. O problemă de care s-au lovit cei cu asemenea meserie este obținerea accesului la locul de curățat, acces care nu poate fi dat decît în condiții legale, de proprietar, de rudele acestuia sau de organele abilitate. Documentați-vă. Acest articol nu este suficient ca îndrumar.
Vor apărea biorecuperatorii și în România? Dat fiind că unde există cerere este și o oportunitate de afacere, înclin să cred că da. Oricum, problema contaminării biologice există, fie că e vorba de mucegaiul din colț, de pisica moartă rătăcită prin beci, care n-a mai ieșit sau, doamne ferește, de vecinul care a murit neștiut la etaj și al cărui sînge se prelinge pe țeava din bucătăria dumneavoastră.
Lasă un răspuns