Și iaca așa, după mai bine de 12 ani de la evenimentul televizat numit astăzi Revoluție, cu aportul inflației și al devalorizării controlate – cine o controlează? – am ajuns toți oamenii muncii milionari. Capitalism curat, veți spune. Astăzi vă dezvălui un alt mare secret: sîntem nu numai milionari (în lei, e drept) dar și un fel de bancheri sui generis. Dăm gratuit banii noștri la alții să-i investească ei în afacerile lor. Nu mai constituie un secret pentru nimeni că se scumpește periodic transportul în comun. În orașe ca Bacăul nu e mare problemă, plătești la taxatoare prețul nou și gata. Dacă însă ai neșansa să fii ieșean și să pleci în concediu înainte de scumpire sau să-ți trimiți copilul la școală, la toamnă, cu biletele de tramvai luate primăvara e mare dandana. Îl paște amenda, biletul nefiind valabil, cu toate că pe el scrie mare și clar: două călătorii. Și incriminatul bilet NU ARE TERMEN DE VALABILITATE. Deci este valabil. Să fim bineînțeleși, cînd am cumpărat biletul, am cumpărat serviciul ce mi se va presta și acest serviciu constă în două călătorii. Biletul este un fel de contract nesemnat între mine, clientul, și compania care prestează serviciul. Cumpărînd biletul, plătim cu banii actuali, la valoarea actuală. Compania poate pune frumos banii la bancă, iar dobînda bancară va compensa practic inflația, ba chiar va aduce și ceva în plus. Există, e adevărat, perioade de grație, cînd mai pot fi folosite biletele vechi. Dar de ce să mă oblige să merg atunci cu tramvaiul? E drept, transportul în comun e, oriunde, subvenționat de edilii orașului, iar valoarea reală a transportului unui călător este mai mare decît prețul biletului. Așa că pe ei nu-i acuz. Știm cu toții că de multe ori merg tramvaie sau autobuze aproape goale sau cu unul-doi călători. Acele unul, două bilete nu egalează costul cursei.
Dacă de la transportul în comun acceptăm acest mecanism al scumpirii, care ne invalidează practic biletul, nu se întrezărește însă nici un motiv să-l acceptăm și de la Poșta Română. Problema e aceeași: cumperi plicul imprimat și timbrat, care-ți permite să trimiți o scrisoare, iar apoi afli, peste o zi, o săptămînă sau o lună, că nu mai este timp valabil, deoarece mai trebuie alți bani, prețul fiind mărit între timp. Deși banii tăi echivalau inițial valoarea serviciului, iar dacă i-ar fi pus compania la bancă, ei ar fi produs dobînzi. Poate chiar așa se întîmplă, dar nu ni se spune. Și astfel dăm alți bani companiilor, care-și rotunjesc propriile conturi.
Veți spune, poate, că diferențele sînt infime și sumele realizate nu contează. Înșelătoare opinie. Ca exemplu, azi ne vom ocupa de noile cartele Romtelecom, care costă 135.000 lei bucata și cu care putem vorbi de 150.000 de lei. Uraaa!!! Este compania generoasă? NUU!!! Aici sînt banii dumneavoastră. Să socotim un pic. O inflație anuală reală de circa 35-36% corespunde la o dobîndă de aproape 3% pe lună. Banii dați de dumneavoastră pe o cartelă, 135.000 de lei, vor valora:
După prima lună: 135.000 x 103/100 # 139.050
După a doua lună: 139.050 x103/100 # 143.221,50
După a treia lună: 143.221,50 x 103/100 # 147.518,145
După a patra: 147.518,45 x 103/100 # 151.943,689 adică cei 150.000 care constituie creditul de pe cartelă. Cum media timpului de folosire a unei cartele cu preț mare, 135.000 de lei, poate foarte bine să depășească 4 luni (iar unii clienți au cartele de peste 6 luni) rezultă că ceea ce primiți ca bonus, de la Romtelecom, sînt de fapt banii dumneavoastră. Acei bani cu care de obicei creditați compania și pe care acum, în mod excepțional, după ani de zile, îi primiți, doar anul acesta, înapoi.
Iar acum să vedeți ce bancheri sînteți. Punga goală a clientului îl va forța să cumpere cea mai ieftină cartelă posibilă, cea de 80.000 de lei. Cît ar valora ca după 4 luni în aceleași condiții? Refacem calculul și constatăm:
Cei 80.000 achitați de noi valorează:
După o lună: 80.000 x 103/100 # 82.400
După două luni: 82.400 x 103/100 # 84.872
După trei luni: 84.872 x 103/100 # 87.418,16
După patru luni: 87.418,16 x 103/100 # 90.040,70
Surpriză!!! Cartela de 80.000, aduce, în același condiții ca surata ei, o dobîndă de 10.040 de lei la fiecare cartelă. Din care însă firma de telecomunicații de data aceasta nu ne va mai da nici un sfanț ca „bonus”. Deci, la fiecare cartelă de 80.000 vîndută și consumată de dumneavoastră în patru luni, firma poate cîștiga prin simpla depunere a banilor la bancă, circa 10.000 de lei.
La o singură serie (acum defunctă) de cartele la 50.000 lei bucata, (emisă în tiraj 1.792.000 de exemplare), avînd în vedere „creditul” primit din partea noastră de furnizorul de telefonie, dobînda se putea evalua printr-un calcul asemănător la:
6.275,44 lei (dobînda unei cartele) x 1.792.000# 11.245.588.480 lei.
Ați citi bine: 11.245 milioane de lei, sau 11,245 miliarde de lei. Deci, atunci cînd ați cumpărat, pentru încă patru luni, vechea cartelă de 50.000 ați contribuit împreună cu ceilalți clienți la a „credita” ROMTELECOM cu o sumă de la care dobînda nerestituită dumneavoastră ca bonus este, probabil, de peste 11 miliarde lei. Prin simplul fapt că plătim în avans serviciile, devenim un fel de bancheri pentru companii: le dăm bani în avans, îi folosesc în avantajul lor, iar noi nu primim dobînda pe care în mod obișnuit o primesc creditorii clasici, băncile. Este mult mai convenabil pentru interesele acestor companii ca ele să fie creditate de clienți, fără dobîndă. Vă las să calculați cît va fi „dobînda” neîncasată de această „bancă populară” pentru cartelele de 80.000 de lei. După estimările mele, e vorba de circa 18 miliarde, la fiecare emisiune de cartele de 1.792.000 bucăți. Dar după ale dumneavoastră? V-ați convins că sîntem bancheri…?!? Dăm banii noștri altora să facă afaceri cu ei. Ba chiar sîntem generoși. Le lăsăm lor dobînzi între zece și douăzeci de miliarde, de fiecare dată.
Notă: Cifrele implicate de aceste calcule sînt dependente de dobîndă bancară. Fenomenul „credătării” companiilor din buzunarul consumatorului există însă independent de valoarea dobînzii. Și este de zeci de miliarde! (Dan POPA)
Lasă un răspuns