Vestea zilei m-a luat prin surprindere, deși auzisem de intenția guvernamentală de a se introduce cardurile ca mijloc obligatoriu de încasare pentru comercianți. Se distribuie carduri la serviciu. Întrebarea este dacă le luăm și noi. Așa că am trecut în evidență puținele informații despre cele pe care le aveam. Ce e bun și ce e rău în utilizarea cardurilor?
1. Plățile urmează să se facă lunar, abia la încheierea lunii, direct pe card. Informația e neconfirmată, dar dacă e așa înseamnă că toți beneficiarii – salariați – își vor credita angajatorul (sau banca), cu jumătate din fondul de salarii, pe timp de o jumătate de lună. Fără alt beneficiu pentru salariat decît primirea cardului. Care beneficiu va fi însă încasat, sub formă de bani adevărați, de furnizorul de carduri. Sau furnizorul va fi plătit de bancă tot cu card? Să vă mai spun cam ce dobînzi se percep la credite pe termen foarte scurt și sume mari? Întrebați la prima bancă. Cel mai greu lucru este să faci rost de lichidități pe termen scurt.
2. Uneori bancomatele se blochează sau se resetează. A apărut deja, spre hazul tuturor, în PC-Magazine, poza unui asemenea automat blocat, care anunța pe ecran blocajul și afișa niște date tehnice (frecție la picior de lemn pentru utilazatorul interesat doar să-și scoată banii). Personal, nu doresc să fiu în situația să am nevoie de bani pentru doctor sau altă urgență și bancomatul de la colț să fie blocat și să nu-mi pot scoate banii. Nu știu cît de des se întîmplă aceasta, dar și o dată mi-ar ajunge.
3. Moneda, conform cu Constituția României, este leul, nu leul electronic sau banul de pe card. Teoria financiară explică faptul că banul de hîrtie a înlocuit banul de aur sau argint, în condițiile apariției încrederii în noua formă de plată. Personal declar că abia mai am, ca toți românii, încredere în moneda națională de hîrtie și metal. Aceea pe care o port în buzunar sau portofel. Știm doar că mulți dintre noi ne păstrăm banii în valute, dolari etc, în care avem ceva mai multă încredere. Cîtă încredere să mai am atunci în banul electronic?
4. În condițiile lipsei de interes din România pentru securitatea calculatoarelor și lipsei constante de preocuparea a firmelor și instituțiilor pentru securitatea datelor personale din calculatoare, precum și exportului de personal calificat în securitate (care părăsește România atras de țări cu salarii normale), putem oare avea încredere în banii electronici? Dumneavoastră ați putea? Revistele de calculatoare au publicat interviuri cu hackeri care au avut acces la computerele băncilor și au găsit chiar liste întregi cu numere de carduri și date personale ale posesorilor. Citiți-le! Sîntem undeva sus în topul țărilor care dau lumii hoți de bani de pe card-uri. Studenți de an superior posedă sau folosesc programe de „carding” sau generatoare de numere de carduri. Totul e să existe cardul respectiv la cineva. Generezi un set de date complet, afli dacă se poate, numele posesorului și datele sale personale (ceea ce e mai ușor în România ca în alte țări), trimiți în străinătate, prin Internet, aceste date cuiva ce deține un inscriptor de carduri, acela înscrie carduri albe cu datele respective. Folosindu-le, cineva scoate banii și adevăratul posesor s-ar putea trezi fără economii sau cu cardul invalidat. În 1997 am găsit din întîmplare într-unul din computerele rețelei internet a Universității Bacău mărturiile unui hacker începător și un program pentru citit carduri. El declară că vrea să facă bani. E drept, puștiul (e scuzat, era de vîrsta liceului) se înșelase, era doar un program de citit sume și coduri din cardurile telefonice. Dar interesul exista de atunci! Iar cei dispuși să abuzeze de tehnica de calcul sînt aproape, lîngă noi. Legislația sau cutumele locale nu ne permit încă să-i pedepsim eficient sau să-i acuzăm.
5. Nu sîntem cu toții educați să folosim banii electronici. Un programator de la o firmă privată mi-a relatat că a avut ocazia să asiste la o scenă uluitoare. Patronul apostrofa o contabilă care avea acces electronic la conturile bancare ale firmei și uitase pe birou numărul de cont și parola cu care se puteau transfera milioanele (în dolari) din contul firmei oriunde ar fi vrut fericitul lor găsitor. De-ar fi știut femeia de serviciu… Cîți dintre dumneavoastră vor ține minte codurie PIN fără să le scrie? Cîți dintre dumneavoastră aveți niște numere PIN greu de ținut minte, fie și la telefoanele mobile? Sau cîți aveți telefoane mobile care se pornesc tastînd banalul 1234?
6. Folosind cardul, ofer rețelelor publice sau private date personale, de exemplu zilele și orele cînd ies în oraș la cumpărături, magazinele frecventate, bancomatele pe care le frecventez, implicit străzile pe care circul, preferințele mele gastronomice (dacă cumpăr produse alimentare – de exemplu). De asemenea, oferim noi toți, eventualii posesori de carduri, informații statistice de ansamblu, de genul: în zona Bacău – X se cumpără multe produse Y. Pentru comercianți aceste date înseamnă valoare în plus. Cine ne plătește pentru munca de marketing făcută gratis pentru comercianți, prin gestul de introducere al cardului? (Încă n-am auzit de plată pentru asemenea servicii. În plus, banca ne va lua comision, nu ne va da! Și m-am săturat să contribui gratuit la campaniile de marketing modern ale firmelor).
7. Furnizorii de utilități (gaz, energie electrică, etc) vor avea acces la cardurile noastre pentru a-și încasa datoriile. Perfect. Dar de ce nu-și renegociază contractele cu clienții, de vreme ce schimbă modalitatea de plată? Sau negocierea unui contract, act prin care părțile își exprimă voința comună, e un act modificabil unilateral?! Și mai e ceva. Ca plătitor de datorii, am dreptul de a decide în ce ordine mi le plătesc. Dacă în caz de necesitate – să zicem că mi-a murit străbunica – decid să amîn parțial (pînă la încasarea următoarei tranșe de venit) plata unei datorii, iar furnizorul, în loc de majorare de întîrziere, îmi ia din start majoritatea banilor necesari de pe card? Rămîne străbunica neîngropată, pe năsălie, între lumînări!? Sau, Doamne ferește, fără lumînări? Rămîne. Iar ca să fac rost de bani înseamnă credit pe termen scurt, cu dobînzi mari! Personal nu admit ca aceste monopoluri furnizoare să bage așa mîna în buzunarele clienților.
8. Bancomatele sînt destul de puține. Deci se mută practic cozile de la casieria instituției sau firmei la bancomate. Cum sînt mai puține bancomate decît firme și instituții, deduc de aici că va fi mai mare coada din fața bancomatului decît cea de la casieria instituției. Sezonul e ploios. Cine stă la coadă în ploaie să-și ridice banii?
Da, cardul e neprețuit la drum. Se zice că nu se fură. De parcă hoții nu m-ar putea amenința ca să le dau codul? Și cîți dintre dumneavoastră au văzut marea în vacanțe, în fiecare din ultimii zece ani? Cîți dintre dumneavoastră călătoresc des?
În spiritul dreptului la replică, aștept opinia cuiva care să explice cum vor fi utile cardurile. Eu n-am reușit să aflu. La întrebarea ce e povestea cu cardurile, răspund: promovarea intereselor comerciale ale băncii emitente. Care încalcă, cel puțin prin forțarea salariaților din învățămînt, să înlocuiască forma clasică de plată a salariului (bani peșin distribuiți de casieria instituției) cu plata prin card, nu numai principiile concurenței loiale, ci și Legea Învățămîntului. Conform acestui text de lege, personalul didactic (inclusiv cel didactic-auxiliar) se exclude din învățămînt, dacă practică în spațiile acestuia activități comerciale. O fi marketingul sau munca de vînzător activitate didactică?
Lasă un răspuns