DA’ S-O ȘTIM ȘI NOI! Cu ochii pe bani: achiziția RAV

Dan POPA

Scrie un articol despre achiziția RAV (Romanian Anti Virus), m-a îndemnat într-o zi redactorul ce se îngrijește de apariția acestei pagini. Așa că am început să mă documentez. Ultimele informații le-am extras dintr-o populară revistă de Computer & Communications, care a dedicat două pagini evenimentului. După adunarea tuturor materialelor, o concluzie s-a impus: în ciuda aerului de ultraperformanță tehnologică al celor de la RAV, în fața cărora se înclină gigantul din Redmond, situația s-a dovedit puțin diferită.

Să vedem de ce: cumpărătorul RAV-ului, spre deosebire de OpenOffice.org (dezvoltatorii Office-ului gratuit) sau Mozilla Foundation, este o firmă comercială. Adică vinde și face bani, avînd în plan obținerea unui număr maxim de clienți. De la început, compania s-a orientat spre a vinde altora ceea ce nu descoperise ea, dar ceea ce putea fi cumpărat de la alții și ceea ce putea fi vîndut ușor, la cît mai mulți. DOS-ul a pornit de la un proiect Digital Research, ferestrele al căror nume englezesc au dat numele altui produs s-au născut în laboratoarele Xerox, vulpița care concura pe piața bazelor de date cu DBASE a fost realizată inițial de FoxSoftware, DoubleSpace e o imitație a Stacker-ului altei companii pentru care gigantul comerciant a fost dat în judecată, așa că au fost obligați să dezvolte propria soluție DriveSpace. MSAV-ul, primul antivirus oferit de acești comercianți, era, de fapt, făcut cu tehnologie de la Central Point Software. Exploratorul Internetului (Explorer) e o imitație după Netscape și nici măcar numele lui (Explorer) nu le aparținea, motiv pentru care posesorul denumirii i-a amenințat cu justiția, obligîndu-i să cumpere numele. Toate acestea, dacă e să dăm crezare presei de specialitate care a relatat an de an incidentele. De altfel, aceeași revistă în care apărea articolul despre achiziția RAV prezenta discret, la pagina13, ceva din povestea lui Netscape.

Dezvoltarea unor produse cu potențial mare de vînzare pe piață a fost ceea ce-i interesa pe comercianții de la Redmond. Adică, ambalarea într-un ambalaj colorat, cu clopoței – în termeni informatici i se poate zice „multimedia” – a unor produse vandabile sau care tindeau să ocupe loc pe piață. Ideea e de a cumpăra cu totul un produs cu vandabilitate potențială mare, cu toate drepturile de autor, eventual și cu echipa dezvoltatoare, și de a-l revinde. Într-o lume în care depindem de bani, autorul lui poate fi sedus ușor de o sumă de bani care e cît vînzările sale pe următorii 1-2-5-10 ani înainte. Iar marele comerciant cu punga doldora va colora frumos soluția, îi va face o bună reclamă și va încasa în timp de zeci și chiar de sute de ori mai mult. Inventatorul e însă tentat de suma venită deodată, deorece consideră că se poate apuca de alte invenții. Sau că poate deveni rentier pentru o vreme. Ceea ce nu va face cu soluția marele comerciant este s-o îmbunătățesască, s-o perfecționeze tehnic. Asta i-ar crea cheltuieli și i-ar strica raportul cheltuială/profit pentru fiecare achiziție. Deci, marele comerciant va vinde întotdeauna soluții de mîna a doua, doar puțin mai ieftine, la o majoritate de clienți seduși de preț și răspîndirea produsului, făcînd profit. Alți producători se vor ralia și ei acestei platforme software, dacă este un sistem de operare, pentru că ar putea avea mai mulți clienți. Nu contează că sistemul de operare e instabil, ne face viața amară cu blocaje neașteptate, ne lasă privind chiorîș la ecrane albastre, dă mesaje protection error, refuză să pornească sau nu rulează unele aplicații. Nu contează că e plin de bug-uri și găuri de securitate, ca orice treabă făcută de mîntuială, ca să fie gata, indiferent de calitate, dar la termen. Nu contează că e plin de viruși, se virusează imediat, nu asigură securitatea și trebuie să-l peticești repetat. Nu contează că trebuie instalat sau repornit periodic, sau că trebuie să faci salvări la date de frica vreunui virus, a erorilor născute din drivespace sau a ambelor cazuri.

Dimpotrivă. Faptul că nu e perfect asigură că vei avea clienți pentru noile versiuni. Că lumea va dori ceva mai bun, mai colorat și cu clopoței mai mulți. Adică garantează că vei face vînzare și în viitor. În momentul cînd clienții refuză să cumpere noua versiune, îi avertizezi că de la anul n-o vei mai vinde la preț de upgrade, ci de produs finit, deci ar fi bine să se grăbească. Adică îi șantajezi.

Cum s-a făcut achiziția: dintre produsele vizate, cu creștere pe piață, s-a cumpărat, estimăm, cel mai ieftin produs, nu cel mai tehnic. Acest produs bun de cumpărat mai ieftin s-a nimerit să fie RAV-ul, poate și pentru că ei, cei de la RAV, de la departamentul managerial, au știut cît să scadă prețul pentru a depăși contacandidații în ieftinătate. Este relevantă în acest context poziția ambelor părți, citată și în revista de calculatoare de care pomeneam, la pagina18: «Detaliile financiare ale tranzacției nu au fost făcute publice, poziția oficială de ambele părți fiind: nu comentez». Evident, RAV-ul n-ar recunoaște că și-a vîndut produsul datorită meritului de a-l da pe bani puțini (independent de calitate), iar compania cumpărătoare n-ar recunoaște că l-a achiziționat astfel, ca să nu-i strice potențialul de vînzare pe piață. Ambii vor striga la unison că e o mare achiziție a unei formidabile soluții tehnologice.

De fapt, e o chestiune de bani, în care tehnologia e doar un apendice inutil al tranzacției. E un efect al actualei politici guvernamentale de sărăcire a populației, politică prin care România se transformă într-un furnizor ieftin de mînă de lucru, sau brevete de invenții, tot ieftine, pentru restul lumii.