(sau ce n-a spus Doamna Ministru)
„A mai trecut un an prin noi/ A fost și soare au fost și ploi (…)”.
… și greve în învățămînt și negocieri cu sindicatele și bonuri de masă cerute pentru profesori (măcar zece zile pe lună să mănînce și oamenii „ăștia”). Au fost vești despre „înghețarea” anului școlar, bombe în mass-media locală cum că se dau în învățămînt salarii ca în regii, încît un profesor universitar va avea cît un director de regie… de fapt simple petarde de Crăciun cu pocnet zgomotos, fum mult, iar după el… totul ca mai înainte. „Toooate sînt la modă-acum/ Și tot exagerat/ Timpul trece ca un fum/ Și lumea le-a uitat.. Da daa…”. Vă mai amintiți? Ultima chestiune a zilelor a fost problema suplinitorilor de la concursul de titularizare. Dar cea mai cu cîntec emisiune din prima zi de școală a acestui an n-a fost cu staruri pop, ci cu un VIP guvernamental: cu însăși Doamna Ministru a Învățămîntului, emoționată (ceea ce nu-i deloc un cap de acuzare) în fața camerei de luat de vederi, ca o școlăriță la ora deschisă. În spiritul unei transparențe pentru care este de felicitat, Doamna Ministru ne-a oferit în emisiune o sumedenie de cifre: sînt 270.000 de posturi în învățămînt, 80.000 de suplinitori (o parte sînt posturi rezervate ale directorilor din cele peste 20.000 de școli). A vorbit despre preluarea orelor acelor prea mulți suplinitori de către profesori cu experiență, la plata cu ora. Despre calitatea învățămîntului. Azi vă supunem atenției o concluzie trasă din citirea printre rînduri a discursului Doamnei Ministru: prin transferarea orelor a jumătate dintre suplinitori la plata cu ora, se obțin fonduri cu care se vor putea acoperi, pe mai bine de peste două luni de vacanță, necesarul de bonuri de masă (cîte zece zile pe lună, cum se discutase) pentru toți profesorii. Deci, toți suplinitorii aceia care vor trebui să muncească zdravăn peste vară, pentru a se alinia unor cerințe de calitate perfect justificate, și care nu vor avea timp de alte „job”-uri, împreună cu toți colegii lor care își dau definitivate, gradul I, gradul al II-lea, masterate, doctorate, care pregătesc lucrări științifice ș.a.m.d. ar fi putut beneficia (la modul prezumtiv) de mult- cerutele bonuri de masă. A afirma e una, a dovedi este alta. Iar cînd dovada se face prin calcul, e ușor pentru oricine să o verifice. Deci, stimați cititori, m-aș bucura să puneți, împreună cu mine, mîna pe condei și să începem. Corect? (Cer scuze în avans cititorilor pentru eventualele greșeli ale tipografiei care se pot strecura fără voia mea în text, motiv în plus să vă rog să-mi verificați afirmațiile și să refaceți și dumneavoastră calculele).
Calculăm întîi cît costă bonurile de masă, apoi ce economii se fac prin transfer de ore de la suplinitori titulari, retribuiți în maniera „Plata cu ora”. Apoi vom compara. Începem cu bonurile de masă, pentru zece zile pe lună, pentru toate posturile din învățămînt de care vorbea Doamna Ministru. Valoarea lor este dată de produsul: 270000 de posturi X 10 zile X 45.000 lei pe zi (valoarea actuală a unui bon de masă, pe care l-am văzut deunăzi la un posesor de asemenea instrumente de plată). Total 121.500.000.000 (o sută douăzeci și unu de miliarde și jumătate). Pentru două luni e dublu: 243.000.000.000 (două sute patruzeci și trei de miliarde). Pentru trei luni, evident triplu: 364.500.000.000. Remarcați că, dacă s-ar calcula la un număr mai mic de posturi, suma ar scădea. Să aflăm la cîți suplinitori se poate renunța, din totalul de 80.000, este ceva mai greu. Totuși, doamna ministru a afirmat că are în subordine ceva mai mult de 20.000 de școli (dar n-a zis că numărul depășește 21.000), iar acolo de posturile rezervate directorilor nu se atinge, deci ele vor fi suplinite în continuare. Putem presupune fără teama de a greși că fiecare școală are două posturi rezervate pentru directori, deci cel mult 42.000 de posturi sînt neafectate. Din totalul de 80.000 rămîn cel puțin 38.000 (80 – 42 # 38) de transformat în ore la plata cu ora. La o cheltuială salarială medie aproximată de circa 2,5 milioane lei pe cap de profesor pe lună, cei 38.000 (cel puțin) vor genera economii (posturile lor fiind excluse din schemă) de cel puțin 2.500.000 X 38 000 adică 95.000.000.000 (aproape o sută de miliarde lunar). Considerînd că acești suplinitori nu mai sînt pe state de plată vara (circa două luni pe an), rezultă un plus la buget (economie) de 190.000.000.000 (o sută nouăzeci de miliarde) cel puțin, obținută pe seama verii.
Cît se mai economisește în celelalte luni ale anului, căci, nu-i așa, iarna nu-i ca vara? Și am adăuga, nu numai iarna. Să socotim: plata cu ora se face prin calcul la norma de bază, fără sporurile provenind din vechime, continuitate și celelalte sporuri prevăzute în legislația în vigoare. Deci, o oră de clasă plătită „cu ora” este mai ieftină pentru punga angajatorului, adică Ministerul Educației. Depinzînd de vechimea în muncă și prezența altor sporuri, diferența e între 0% și 25 – 30%. Vom presupune că, în medie, măcar 10 % economie tot s-ar putea face. Deci, prin trecerea de la norme la plata cu ora se economisește lunar o zecime din cît s-ar plăti celor 38.000 (cel puțin) de suplinitori, adică 95.000.000.000 (nouăzeci și cinci de miliarde) cel puțin. Deci, într-un an școlar, economia provenită din măsura renunțării la suplinitori sare binișor de 285 de miliarde (190 ^ 95). Acum uitați-vă mai sus cît valorau bonurile de oferit în cele două luni de vacanță: doar 243 de miliarde. Cu mult (peste 40 de miliarde) mai puțin. Quod erat demonstrandum.
„- Fraților! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! (…) Iată avantajele progresului (…).
– (…) Muzica! Muzica!”
(comentariul final I. L. Caragiale)
Notă: Calculele de mai sus, estimative, ar merita făcute folosind valorile statistice exacte, în posesia cărora se află doar Ministerul Educației. Însă fenomenul realizării de economii prin deplasarea orelor suplinitorilor către titulari există, indiferent de cifre. Iar sumele rezultate nu sînt deloc mici. Oare cum vor fi cheltuite? Poate vom afla în ală emisiune.
Lasă un răspuns