Apleci adesea urechea la supărarea celui de lîngă tine. Sau afli întîmplător, la o șuetă sau la un pahar ce-l sau ce-o doare. S-a înrăit lumea, îți spune el sau ea, după caz. Colegul nou venit deja mă sapă. Oricine îți dă ceva, vrea ceva de la tine. Nu dau nimic. Oamenii sînt răi. Vînzătorul din piață m-a furat. De ce rîd tinerii de mine cînd trec pe stradă prin fața lor ? Trebuie să mă port mai dur, să-mi știe toți de frică. Trăim într-o lume rea, pe fiica / fiul meu dacă n-o /nu-l salt eu pe post, cine-o să-l ajute? Toți mă invidiază, le văd ura. Probabil femeia de serviciu care mătura scările urmărește cînd vin și cînd plec. Subalternii îmi fac numai necazuri. Sînt niște ticăloși. De ce nu-mi dă secretarul lista aceea, precis are ceva cu mine. Mă duc mîine la directorul mare, apoi la personal. La gară iar m-au furat de rest. Precis vecinul de vis-a-vis se uită în casa mea. Ah, ce-o să-i zic la ședința asociației! Fac eu ordine în instituția asta. Toți tinerii sînt niște derbedei. Dacă o seduce vreunul pe fiica mea? Cerșetorul de la colțul străzii o fi securist? Sau m-o fi urmărind fiscul ? Acu mi-a ieșit în cale pensionara din vecini, mă spionează! Dar nu las pe nimeni să-mi treacă înainte. Merg și la poliție. Puștiul Popeștilor iar dă muzica tare, l-o fi pus maică-sa care nu mă înghite. Iar întîrzie subalternii la ședință. Ce lipsă de respect! Oare frizerița o să mă tundă ? Oare are timp pentru mine? Vai, dacă i-o fi pus fiu-său ulei în spray-ul cu fixativ? De ce îmi zîmbesc toți așa perfid? Trebuie să pun imprimanta sub cheie, altfel consumă tonerul colegii de birou. De ce mi-o fi spus Titi de tabăra aceea ieftină și bună pentru fecioru-meu, o fi vreo manevră? Precis asta e, că m-am certat cu Titi anul trecut de la o țigară aprinsă! Mai bine nu-l trimit pe băiat, îl țin acasă. Doamne, ce nebun e vecinul Gil să plece tocmai în Australia! Să mă spăl pe mîini să nu mă molipsesc. Azi am dat mîna cu Dana care e răcită, cred că și-a suflat înainte nasul în pumni să mă îmbolnăvească! De ce Ali cînd l-am invitat la cafenea la ora 16 a zis că vine dacă-o vrea Allah? Mă evită oare? Cred că vrea să mă fraierească. Unde-o fi bărbatu-meu ? Precis e prin vreo bodegă cu o pipiță. Dacă întîrzie, musai s-a întîmplat ceva rău. Fiica mea vrea să plece în vacanță în Italia. Am să sun la ambasadă! Nu cumva Ioneștii nu-s toți declarați la asociație și iar plătesc apa pentru ei ? Ingenua asta blondă, Rafaela, trebuie să fie o intrigantă. Vor să mă dea jos din scaunul de șef. La bătrînețe nu-ți dă nimeni o cană cu apă. Trebuie să pun la bancă de pe acum. Toți îți cer cît nu face. De ce întîrzie cei din biroul Demolări pe hol, înainte de a intra la ședință, precis mă vorbesc iar de rău. Le arăt eu lor. Am și eu dreptul să greșesc. Am trecut prin atîtea pînă să ajung aici. Numai eu știu cît m-a costat diploma. Dai un ban, dar stai în față, altfel nu se poate. Am să-i blagoslovesc pe toți! Unde-o fi întîrziata asta de Sînziana? Precis directorul o place și-o s-o propulseze în locul meu. De ce s-o fi uitînd așa Francesca la rochia mea? Dacă mi-a prins pe spate un carton cu „Vacă bătrînă caut vier tînăr!”? În ce lume trăim, Doamne! Trebuie să ajung director general. N-am să-l mai salut pe Asterix niciodată. Ieri s-a făcut că nu mă vede. Rușine să-i fie. Rușine să le fie tuturor. Sînt o șleahtă de incompetenți. Și vară-mea întârzie… precis nu mă suportă, dar se preface. Iar trebuie să mă cert cu cumpărătorii pentru prețul pe grîul bătrînilor. Nimeni nu mă ajută. Sînt extenuat/extenuată după așa o zi. Nimeni nu are atîția dușmani ca mine, dar nu mă las. Trebuie să știu ce face fie-mea, cu cine se întîlnește. Și ce face bărbatul pe drumul de întoarcere de la serviciu acasă. Doctorița mi-a prescris benzodiazepine. Precis mă crede nebun(ă). Nu înghit eu prostiile astea. Eu să fiu paranoic(ă)? Paranoici sînt ei toți. Nu mă duc la psihiatru, de-ar fi să mor.
Orice persoană ar putea avea reacțiile de mai sus, ocazional. Și este normal. Sau poate reacționa UNEORI așa, în momente de stress maxim. Tot OCAZIONAL. Dar cînd ele devin frecvente, cînd formează și denotă o altă imagine asupra lumii, s-ar putea să fie nevoie să rezolvați o problemă. Încercați să nu picați însă nici în extrema cealaltă și să deveniți abonați ai farmaciilor (tratamente prelungite cu unele medicamente – spune mătușa mea farmacistă – duc la dependență) și nici ai psihiatrului.
Sănătate și s-auzim de bine. Dacă v-ați recunoscut cumva în acest text încercați să vă schimbați concepția despre lume, iar dacă mintea și corpul nu vi se supun în această încercare, documentați-vă ! Există cărți de specialitate despre temperamente și reacții umane. În final, dacă decideți că e cazul, cu grija care vă caracterizează, dar fără suspiciunea și dorul de luptă care v-au devenit a doua natură, consultați și un specialist, bine ales.
Dacă auziți de la cineva foarte des replici ca cele de mai sus, ajutați-l sau ajutați-o, căci are o problemă. Vă previn însă că persoana va fi greu de convins, căci prima reacție a celui suferind va fi… să se îndoiască imediat de buna dumneavoastră intenție. Care îndoială, repetată des, poate fi un simptom al bolii. Cum, mai întrebați „Care boală?” ? Nu v-ați dat seama din text … Atunci întrebați un medic.
Lasă un răspuns