Dan POPA
Un ins îmbrăcat în blugi și pulover mi-a bătut la ușă cu un sfert de ceas înainte de ora stabilită. Nu știam exact cine este, ci doar că mi-a fost recomandat de unul dintre prietenii mei de încredere, din rîndul programatorilor. S-a recomandat simplu The Sorcerer (Vrăjitorul), dar pînă la urmă a acceptat să-l chem cu un nume românesc: Aurel. La prima vedere, puștiul nu m-a impresionat prin nimic. Avea un aer de student, ba chiar de student repetent. Mi-a mărturisit că i se trage de la locul de muncă. Băiatul, pe lîngă studii, mai lucrează și ca programator. Nu cîștigă mare lucru, oricum piața forței de muncă de programare din Moldova oferă salarii destul de mici, totuși nu-i pare rău. A venit la mine ca să-mi demonstreze ultima lor invenție, transmisia de date gratuită pe liniile telefonice. Adică, tipul acela de transmisie de date care se poate face între două echipamente legate la rețeaua Romtelecom fără ca centralele ALCATEL, care în mod normal numără și taxează fiecare minut și fiecare secundă, să simtă transmisia de date.
La început am crezut pur și simplu că bate cîmpii. Dar demonstrația care a urmat mi-a risipit orice urmă de îndoială. Puștiul a adus o placă de circuite și o dischetă. Cu o dibăcie care dovedea că face frecvent asemenea manevre, a demontat capacul computerului de pe masă și a montat acolo placa suplimentară, care părea a funcționa ca un modem. De fapt, arăta exact ca și un modem, din cîte am putut să-mi dau seama. După aceea a conectat computerul la firul telefonic prin placa de care vorbeam. Programul, destul de mic, încăpea pe o dischetă. Vizitatorul meu a introdus discheta în computer și a rulat programul de pe dischetă. A apărut un ecran spartan, de culoare închisă, simplu, cu o bară de meniuri în partea de sus. Băiatul a ales cu dexteritate o opțiune din meniu, a scris ceva la rubrica destinatarului, apoi mi-a explicat ce am de făcut: să scriu pur și simplu un mesaj de test pe care programul urma să-l trimită la destinație. Cam ca un e-mail. Pe mobilul său, pe al meu, sau pe telefonul meu fix urma, la alegerea mea, să primim de la alt hacker (cel ce deținea placa receptoare și soft-ul ei) textul transmis de mine, confirmînd astfel că el a ajuns la destinație.
Gratuitatea transmisiei avea să fie probată de factura telefonică detaliată, pe care o cerusem special pentru acest test. Urma să notez ora exactă a transmisiei pentru a căuta urmele transferului pe lista de pe factură. Am scris un mesaj scurt, spunînd că vreau răspunsul într-un anume fel. Nu vă spun, însă, în ce fel și care dintre telefoane a sunat, deoarece, pentru protecția lui, musafirul meu m-a rugat să nu public acest amănunt. Am avut nițel de așteptat pînă la terminarea transmisiei, care nu se face cu foarte mare viteză. Între timp, interlocutorul meu mi-a explicat că hackerii lucrează încă la îmbunătățirea vitezei de transmisie, în aceleași condiții de lipsă de taxare. Sconta pe o creștere a vitezei de pînă la 5-6 ori față de prima versiune a programului. Am aflat că la data apariției acestui articol metoda este deja perfectată, iar aceste transmisii gratuite mai rapide, o realitate.
După o vreme unul dintre telefoane, cel indicat de mine, a sunat și o voce prefăcută și cu puțin accent mi-a repetat mesajul transmis de mine, apoi a cerut să vorbească cu Aurel. Pînă aici era destul de clar, computerul meu transmisese ceva, cuiva, fără să folosească unde radio, ci banalul fir de telefon. Placa adusă de vizitatorul meu nu era o placă de rețea radio, în nici un caz. Și nici n-avea o antenă. Aurel fusese în spatele monitorului atunci cînd scrisesem mesajul. Iar în cameră nu aveam nici o oglindă. Deci, el nu știa ce scrisesem.
Am mulțumit pentru demonstrație, mi-am tratat vizitatorul cu o cafea și un fursec, apoi ne-am despărțit. Mi-a spus că demonstrația va fi completă atunci cînd voi primi factura detaliată. A trebuit, deci, să notez orele între care avusese loc transmisia și toată această vizită.
Vizitatorul meu și-a strîns catrafusele, a demontat placa din computer, a luat discheta și a plecat.
Nu vă imaginați cu cîtă nerăbdare am așteptat să citesc factura detaliată. Și abia atunci am rămas cu ochii mari. Între orele la care-l avusesem musafir pe Aurel, pe factură nu era nici un rînd scris. Totuși, computerul meu transmisese cuiva un mesaj. Acesta ar fi trebuit să figureze pe factură, dacă ar fi fost un apel telefonic obișnuit. Nu figura de fel, deși transmisia durase un timp observabil, ba chiar sărise binișor de cinci minute. Proba era făcută. Abia atunci am înțeles că Aurel nu glumise cînd spusese că are în buzunar transmisia gratuită pe liniile Romtelecom. Și mi-am amintit și ultimul său avertisment, pe care atunci nu l-am înțeles, dar pe care vi-l reproduc: dacă boșii, grecii și cazacii, nu reduc tarifele telefonice, face programul public, îl pune pe Internet. După care, toți doritorii de transmisii telefonice gratuite vor da buzna, iar încasările furnizorului național se vor diminua oricum, pe măsură.
P.S. Lunganul de Aurel m-a rugat să nu-i public numele real, nici alte detalii care ar duce la recunoașterea sau identificarea sa. Ceea ce am și făcut. Dar dincolo de aceste detalii, transmisia telefonică gratuită, loco, interjudețeană sau chiar interstatală (nota bene) există în realitate!
Lasă un răspuns