Dan POPA
Ba chiar și alți cîțiva plecați prin străinătățuri la muncă, nu numai în Italia, dar și în alte țări: Anglia, Germania, Israel, SUA etc.
De la cel mai mic taximetrist, la micul patron de restaurant și pînă la marii bancheri, toți se bucură. Un val de aer de prosperitate pare a străbate urbea. Sînt însă și cîțiva nemulțumiți. Localnicii doritori să-și cumpere locuințe. Prețurile în urcare i-au cam speriat. Un apartament cu două camere decomandate, funcție de zonă, poate ajunge la 450.000.000 lei, iar pentru unul cu trei camere și „balcon cu posibilitate de extindere” s-au cerut cu lăcomie chiar 13.000 de euro! „Italienii” sau „englezii” nu s-au speriat însă de asemenea oferte. Au scos banii adunați prin străinătate, care din muncă de hotelier, ospătar, cărător de moloz, spălător de WC-uri, bonă, spălător de vase, femeie de serviciu sau menaj etc, au mai făcut un împrumut la bancă, așa cam încă o dată sau de două ori cît suma în euro de care dispuneau și și-au cumpărat care o garsonieră, care un apartament mic sau mare, după mărimea sumei agonisite și împrumutate. Vînzătorii locuințelor au ținut sus prețurile. Banca, se știe, plătește suma întreagă pe loc vînzătorului, urmînd a recupera suma, cu dobîndă, pe termen lung, de la cumpărător. Cumpărătorul va plăti în timp și toate par a fi bune și frumoase.
Că nu este de loc așa ne explică David C. Korten în cartea sa, „Lumea post-corporatistă”. Veți afla imediat cum, în realitate, aceste tranzacții vor asigura viitorul sărăcirii noastre, al clienților, al cetățenilor. De cîștigat vor cîștiga băncile. Iar pe cei care s-au împrumutat masiv în aceste zile, asigurînd viitorul sărăciei noastre comune îi veți privi de azi, sper cu alți ochi. Să ne lămurim:
În teorie – dar asta-i doar o poveste – banca este un intermediar financiar. Ea primește banii în depozite pe termene scurte de la mulți depunători și oferă banii sub formă de împrumut pe termen lung investitorilor ( pentru investiții care ar trebui să fie direct productive) cu dobîndă, ocupîndu-se și de partea contabilă a acestor tranzacții și de preluarea riscului. Pasămite dacă investitorul dă faliment sau investiția e nerentabilă, banca poate dispune vinderea bunurilor mobile sau imobile ale investitorului, recuperarea banilor deponenților și returnarea lor. De fapt, fondurile deponenților, chiar în depozite la termen, pot fi retrase oricînd, banca oferind pentru ele doar o dobîndă mai mică. Ce bine…
Bine pe dracu ! Iar domnul Korten ne explică, în mod plastic de ce: Dacă eu, deponentul, am 1.000 de dolari și o depun la bancă, iar banca oferă Alicei un împrumut de 1.000 de dolari, veți crede că eu am investit indirect, prin intermediar (care e banca), 1.000 de dolari în afacerea Alicei. Fals. În realitate, și eu, și Alice avem acum amîndoi cîte o mie de dolari, deci pe piață sînt 2.000 de dolari, din care o mie este creată din nimic de bancă, fără acoperire în producție nouă, atunci cînd ea decide să acorde împrumutul. Banca, realmente, face bani din nimic, îmbogățind persoanele cărora le parvin, în final, acești bani proaspăt creați. Adică pe bancheri și pe acționarii băncii, deoarece investitorul va returna, în final, tot: și împrumutul, și dobînda. Iar dacă creditul a fost neproductiv de fapt, prin plata dobînzii, clientul băncii dă acesteia din averea sa.
Am observat, în plus, că o parte din această valoare, în termeni reali, se scurge pe nevăzute din buzunarele noastre, ale tuturor. Iată cum. Continuînd povestea spusă de domnul Korten, putem presupune că atît eu, care am depus bani pe termen scurt, cît și Alice, care n-a returnat încă tot împrumutul, mergem pe piața reală a bunurilor și serviciilor să cumpărăm mărfuri sau servicii concrete. E drept, eu voi avea ceva mai mult de 1.000 de dolari, banca mi-a dat o dobîndă, iar Alice va avea cei 1.000 de dolari împrumutați, minus, eventual, o mică parte returnată în scurtul timp trecut. Ne repezim amîndoi pe piață la cumpărat mărfuri sau servicii, iar comercianții, sesizînd plusul de bani pe piață (volumul mare de lichidități care apare cînd sunt mulți depunători și multe persoane ca Alice ), măresc prețurile deoarece au în față cumpărători cu bani sau știu că au făcut contracte cu băncile pentru vînzări în rate cu avans zero ori foarte mic, deci vor primi bani mulți. Prețurile produselor cresc, comercianții mărindu-și profiturile pe termen scurt. Dar, astfel, se produce inflație, mai ales atunci cînd sînt mulți depunători și multe „investitoare” ca Alice – iar noi sfîrșim în a privi cum, în final, TOATE prețurile cresc (inflația se propagă prin toate ciclurile de producție afectînd toate prețurile). În final, constatăm că banii noștri nu mai au putere de cumpărare. Apoi că salariile și alte venituri contractate la valoare fixă, neindexabilă, nu mai au nici ele putere de cumpărare, că electricitatea s-a scumpit iar cu niște zeci la sută etc. Și că banii, care ne ajungeau pentru o casă de vacanță, ne ajung abia să cumpărăm două cauciucuri de automobil ! De fapt, mecanismul de mai sus a mutat averea din buzunarele tuturor în cele ale șefilor de rețele comerciale care vînd pe credit (și cu avans zero) și în cele ale bancherilor și acționarilor lor (o minoritate care devine foarte bogată). Totul cu complicitatea involuntară a celor care s-au grăbit să ia credite pentru achiziții neproductive, pentru achiziții de bunuri de consum sau de lungă folosință, fie ele apartamente ori televizoare, frigidere sau altele asemeni lor. Și, în final, admirăm sediile somptuoase ale băncilor comerciale și ne întrebăm ai cui bani sînt acolo. Ei bine, acolo sînt, mai bine zis au ajuns, banii dumneavoastră, transferați prin acest subtil mecanism de jefuire, numit împrumutul bancar pentru consum. Un mod prin care ne vindem în avans viitorul. Un mod prin care ne asigurăm în viitor sărăcia. Sărăcie care ne va face să nu putem cumpăra, iar băncile ne vor veni iar în „ajutor” cu alte împrumuturi.
Despre felul cum ar trebui să funcționeze în realitate băncile ca sprijinitoare ale investițiilor și dezvoltării, despre cum ar trebui să funcționeze corect aceste mecanisme și despre cînd, cum și în ce situații ar trebui să ne împrumutăm ca să nu sărăcim, discutăm într-un număr viitor. Vă doresc o viață fără datorii la bănci. Tuturor.
Lasă un răspuns