L-am întîlnit pe Dan Claudiu Vornicelu pe holul Ateneului din Bacău, chiar în ziua cînd urma să concerteze în fața melomanilor din orașul din care a plecat. Cu o figură jovială, păstrînd în privire imaginea copilului care interpreta, în urmă cu 21 de ani, rolul lui George Enescu, Dan a acceptat să ne vorbeascădespre viața lui.
Născut la Bacău, în urmă cu 28 de ani, a copilărit aici pînă la vîrsta de șapte ani, cînd a plecat la București. Primii pași pe calea muzicii i-a făcut la Bacău, sub îndrumarea lui Alexandru Rugină, „omul care mi-a pus vioara în mînă”, după cum ne-a mărturisit. De fapt, între Dan și regina instrumentelor legătura a fost de la bun început una tainică și providențială. „Îmi amintesc că eram mic, cînd, într-o zi, am ieșit cu părinții în oraș. Vroiau să-mi cumpere un cadou de ziua mea și am ajuns în fața vitrinelor de la magazinul Luceafărul. Cînd m-au întrebat ce-mi doresc, nu știu de ce am arătat spre o vioară micuță, expusă într-un colțișor”, ne-a povestit el. Chiar dacă în familia Vornicelu înclinațiile spre arta muzicală nu au început cu Dan, „mama a cochetat cu muzica, la fel și un unchi de-al meu”, totuși el a rămas unul dintre cei dedicați muzei Euterpe, alături de fratele său, „artist care cîntă de cinci ani în Germania”.
„Era prin 1978, aveam patru ani și jumătate, și m-am apucat de studiul viorii, ne-a spus Dan. În anul următor, am debutat pe scenă cu orchestra din Bacău, dirijată de maestrul Ovidiu Bălan, cu un concert educativ, susținut la Casa de Cultură”. Din 1980, adică de la vîrsta de șase ani, Claudiu Vornicelu a început să guste din fructele dulci amărui ale succesului. „La șase ani și jumătate, am participat la Concursul «Ciprian Porumbescu», la Suceava, dotat cu marele trofeu «Lira de aur». Era primul meu concurs, unde am obținut premiul special al juriului. În 1981, am luat premiul I, iar în 1982, am cîștigat trofeul «Lira de aur». Eram cel mai tînăr laureat din toate edițiile concursului”, ne-a povestit el.
Anii ’80 au însemnat și debutul în film. Un film despre viața marelui compozitor George Enescu, premiat cu „Creanga de aur” la festivalul de film de la Praga, în care el l-a interpretat pe Enescu la vîrsta copilăriei. Întrebat cum de-a reușit să apară într-o capodoperă a cinematografiei românești, Claudiu ne-a lămurit zîmbind: „A fost un concurs de împrejurări. Eram mai mulți copiii adunați la Televiziune pentru niște filmări. Atunci s-a făcut o preselecție, unde fiecare dintre noi a cîntat puțin și a rostit cîteva cuvinte. La cîteva zile, am primit un telefon prin care am fost înștiințat că am cîștigat rolul, a spus el. Abia terminasem clasa I. A urmat o vară la Botoșani. S-a filmat mult în împrejurimile orașului și în zonele unde au copilărit Enescu și Eminescu”. În 1982, Dan Claudiu Vornicel a participat la „The International Wieniawski Youth Competition”, la Lublin, în Polonia. „Am fost cel mai tînăr concurent, însă am reușit să obțin premiul special al juriului, premiu obținut cu un an înainte de un discipol al maestrului Yehudi Mehudin, a zis el.
La 28 de ani, biografia lui Dan Cladiu Vornicelu este una impresionantă. În 1984, el a obținut premiul I la concursul „Kocian” de la Usti nad Onlici (Cehoslovacia). În 1987, a fost prima ieșire în Occident. „Am participat în Italia, la Citta di Stresa, la un concurs la care am cîștigat premiul I absolut cu menținea de onoare”. În 1989, a participat la două concursuri. Unul la Klouster Schontal (Germania), și al doilea, „cel mai important concurs din afară la care am luat parte”, „Tibor Varga” în Elveția, la Sion, unde a luat premiul II. „Atunci nu s-a acordat premiul I, iar eu am luat locul II, împreună cu un violonist neamț, student al lui Tibor Varga”, ne-a povestit Claudiu.
După evenimentele din decembrie ’89, cariera artistică a tînărului violonist român și-a urmat cursul firesc. „În 1990, am reușit să intru între cei zece elevi admiși de maestrul Ruggiero Ricci, la Berlin. La dorința ilustrului violonist, am interpretat, imediat după el, un preludiu de Bach. A fost o onoare pentru mine, mai ales că am obținut premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese de Bach”, ne-a mărturisit Claudiu Vornicelu. Au urmat și alte concursuri, și alte premii. Mai amintim aici doar premiul I și premiul pentru cea mai bună interpretare a lui Enescu la Concursul „Enescu”, organizat în 1991. După opt ani, în 1999, a terminat studiile aprofundate la Universitatea de Muzică din București, a reușit să ocupe postul de preparator, post unde figurează ca titular din 2001. Actulmente este înscris la doctorat, are trei studenți pe care îi coordonează și este mulțumit cu ceea ce face. „Mi-ar plăcea să fac și turnee în lume, însă, din păcate, la noi nu există impresariat serios, așă că aștept. Trebuie să știi să aștepți”, crede el.
Fire melancolică și meditativă, profund interiorizată, Claudiu Vornicelu este, asemeni multora dintre artiști, un om religios. Nu un habotnic sau un practicant asiduu, deși îi place misticismul, ci unul pentru care Dumnezeu există pentru că există muzică. „Muzica este un domeniu pe care îl consider cu totul special, deoarece ești de partea binelui. Poți face oamenii fericiți. Ea vine de sus și prin noi e transmisă celorlalți. Iar înterpretul trebuie să fie un om religios, pentru a transmite ceva nobil oamenilor”, ne-a mărturisit el. Nu am putut încheia scurtul nostru dialog, fără a respecta rugămintea lui Claudiu Vornicelu de a-i pomeni și pe oamenii care i-au călăuzit pașii în sfera muzicii: Mihai Constantinescu, „primul meu maestru” și Ștefan Gheorghiu.
Am părăsit Ateneul, lăsîndu-l pe tînărul violonist să exerseze lucrările ce urmau a fi interpretate pe scenă. (C. Gh.)
Lasă un răspuns