Teatrul Municipal „Bacovia” continuă colaborarea cu tineri regizori și în actuala stagiune. Actorul Dan Tudor, prezent la Bacău în edițiile anterioare ale Galei Star, revine acum în calitate de regizor și semnează spectacolul comedie „Mizantropica – Necazurile unui scenarist”, care va avea premiera duminică, 30 septembrie. Textul, semnat de Theo Herghelegiu, a avut premiera în 2001, la Teatrul Act, în regia lui Gabriel Coveșeanu. „O parte plăcută a ceea ce am făcut este că am lucrat cu actori din generații diferite, care păreau că nu pot fi puși la un loc, dar care în final au colaborat foarte bine. Aș vrea să vă îndrăgostiți de actori și să mă iubiți și pe mine”, a declarat, teatral, Dan Tudor. Distribuția este formată din 15 actori, premiera înregistrînd și o revenire pe scenă: Geo Popa. „E un spectacol care merge pe o lamă de cuțit, un spectacol de echipă”, a adăugat Gabriel Duțu, directorul adjunct al teatrului. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.