Daniel Munteanu, un arbitru apreciat în toată lumea

O boală cruntă a pus capăt carierei de arbitru și l-a marcat profund. Familia și prietenii care l-au susținut i-au fost de mare ajutor. Acum, Daniel Munteanu ține cursuri de arbitraj și corespondează cu specialiști în domeniu din Europa sau din alte zări. Numai el știe prin ce a trecut și prin ce trece. Clar este că mulțumește tuturor celor care i-au fost alături în momentele grele și că nu vrea să fie compătimit.

Paralizia, o lovitură pe care foarte puțini oameni o pot suporta

Viața asistentului Daniel Munteanu s-a schimbat brusc într-o dimineață de august, a anului 1997. Purtător al ecusonului FIFA timp de un an zile, Daniel a căzut brusc din picioare și nu a mai știut de el. „Nici acum nu conștientizez deplin ce s-a întîmplat atunci. Știu că era într-o marți, în ultima săptămînă a lunii august, în ’97. M-am dus în baie să mă spăl și îm început cu periatul dinților. Țin minte că aveam în mîna dreaptă tubul cu pastă și capacul în stînga. N-am mai putut să pun capacul și să închid tubul. Stînga mi s-a lipit de corp, într-o poziție diformă, apoi mi-am pierdut, în mare parte, capacitatea de a a-mi controla mișcările. Stînga paralizase și nici piciorul nu mă ajuta. Soția m-a văzut și a chemat sunat la Salvare. Am fost internat la Spitalul Județean Bacău și și medicul care m-a văzut primul a recomandat să fiu dus de urgență la Iași sau la București. Familia și cîțiva prieteni au fost tot timpul lîngă mine. Nu conștientizam ce se întîmplă. Nici acum nu știu cum au trecut acele zile petrecute în spitalul bucureștean”, încearcă să uite sau să nu afle ce n-a știut Daniel Munteanu din prima parte a coșmarului său.

Malformație congenitală

Odată internat a venit și diagnosticul, unul care a fost înfiorător: malformație congenitală (hemiplegie). „Din această cauză, pe fondul stresului, am cedat”, spune Munteanu. În primele zile de după accident, viața lui Munteanu a atîrnat de un fir de păr. După ce s-a bătut cu soarta o perioadă îndelungată, fizioterapie, kinetoterapie, gimnastică medicală cu măsură, puțin cîte puțin, Daniel a început să vadă partea plină a paharului, dar nu al aceluia cu alcool, pentru că este total împotrivă, ci al aceluia în care încap optimismul și pesimismul. Dacă la început aproape nu se putea mișca, încăpățînarea de a nu se preda a dat roade. Daniel Munteanu a făcut progrese. După ce s-a întors în Bacău, profesorul Deju i-a făcut un program de recuperare și zi de zi a stat lîngă el coordonîndu-i exercițiile necesare pentru a trece peste boală. „Slavă Domnului, acum nu mai am nevoie de nimeni să mă sprijine atunci cînd merg. Doar brațul stîng nu mai pot să-l folosesc. Medicii care m-au consultat și care s-au ocupat de mine nu întrevăd vreo îmbunătățire a stării mele actuale de sănătate, ținînd cont de gravitatea accidentului și de cazuistică”, descrie Daniel cum se simte acum.

„Cel mai tare mă doare compătimirea”

„Acum, cel mai tare mă doare compătimirea pe care mi-o arată o parte dintre semeni și faptul că, din cauza bolii mele, am fost dat deoparte aproape de peste tot. în general, oamenii se comportă așa în asemenea situații. Merg la Biserică frecvent. M-a impresionat că m-am regăsit total într-o predică a preotului, exact pe cazul meu. Acum cîteva zile am intrat într-un magazin, după cumpărături. Am făcut ce aveam de făcut, dar cele două vînzătoare au observat handicapul meu. «Vai, săracul!», a zis una dintre ele. Eu am auzit și le-am întrebat dacă mi-au spus ceva. Au evitat elegant să repete replica sau să se justifice și mi-au zis că-mi urează sănătate. De aceea mulțumesc din suflet familiei și celor care m-au ajutat să nu cad de tot, să depășesc criza prin care am trecut. âi port respect actualului președinte al Asociației Județene de Fotbal, Valerian Voicu, care mă consideră același Daniel Munteanu pe care l-a cunoscut înainte de accident. încă mai am prieteni care mă vizitează și mă tratează ca pe un om obișnuit”, mărturisește Munteanu.

Marele regret: n-a arbitrat niciodată o finală de Cupa României

Cel care își făcuse debutul internațional la Campionatul European de Fotbal, juniori, cu meciul Franța – Spania, avea să-și croiască un alt drum în viață, ca un învingător. în legătură cu meciurile mari la care a arbitrat, în afară de cel amintit, Daniel își amintește cu plăcere de meciul Turcia – Franța (februarie 1997), de meciuri din cupele europene, dar și de partide din întrecerile fotbalistice interne, precum Rapid – Craiova, Dinamo – Steaua, Politehnica Timișoara – Steaua etc. „Regret că n-am arbitrat la nici o finală de Cupa României”, mai spune fostul arbitru, cel care în 1997 a primit cupa rezervată locului 2 în țară, ca „tușier”.

Internetul și cunoașterea a două limbi străine, aliați de bază

Soarta l-a obligat pe Daniel Munteanu să-și găsească rapid o ocupație. Pasiunea pentru fotbal nu l-a lăsat să se despartă de această disciplină sportivă, deși nu mai putea să practice meseria în care era specialist. Faptul că a absolvit Facultatea de Electronică i-a ușurat alegerea. Astfel, odată cu apariția internetului, a găsit calea de a folosi această facilitate pentru a continua în domeniul arbitrajului. în plus, cunoscător a două limbi străine, Munteanu s-a adaptat rapid unui nou stil de viață.

Dependent de poșta electronică

După ce și-a revenit psihic, Daniel s-a reîntors la arbitraj. Nu pe teren, ci pe un scaun, în fața calculatorului pe care l-a luat la disecat. „Mi-a venit ideea de a-mi face un site. Am pornit de la zero. Nu știam nimic și informațiile necesare erau greu de procurat. încet, încet și cu cheltuieli am făcut rost de documentația necesară și am învățat ce aveam nevoie. Am reușit să-mi redirecționez viața și să mă simt util.

Publicist în presa britanică și în cea germană

Într-o zi, a scuturat una dintre paginile de pe internet. A găsit site-ul lui Julian Carosi, fost jucător de fotbal, apoi arbitru în Anglia și, în fine, editor la „The Football Referee”, actualmente „Refereeing Today” (Arbitrajul astăzi). Acolo erau inserate multe dintre dilemele arbitrilor și modul în care trebuie aplicat regulamentul. „L-am găsit pe Julian accesînd capitolul «întrebări și răspunsuri». Eu de ce nu aș putea face așa ceva?”, a fost întrebarea pe care și-a pus-o, instantaneu, fostul asistent. A început munca. A luat imediat legătura cu Carosi. Britanicul a fost încîntat. „Mi-a cerut să scriu cîteva materiale despre aplicarea unor regulamente. Pe mine m-a preocupat, mai tîrziu, ochiul uman. La anumite distanțe între asistent și jucători, să spun de trei metri, nu se vede ca din tribună. M-a interesat foarte mult să aflu de ce greșesc arbitrii”, se confesează Munteanu. La doar două săptămîni după ce a intrat în circuit, a avut și prima apariție în revista Refereeing Today. A fost începutul. Daniel Munteanu a devenit unul dintre favoriții lui Juliano Carosi, care i-a publicat articolele „The limitations of the human eye” (Limitele ochiului uman) și „What is a foul?” (Despre faulturi).

Și-a deschis pagină de discuții (chat)

Daniel Munteanu a publicat aproximativ douăzeci de materiale în revistele specializate în arbitraj și pe internet. „Limitele ochiului uman”, „Considerații asupra ochiului uman în timpul ofsaidului”, „Efectul sunetului și al timpului cînd se judecă ofsaidul”, „Colaborarea arbitrului cu colegii lui”, „Plasament, tehnici și semnale în diferite momente ale jocului”, „Atacul asupra unui adversar”, „Matricea deciziilor arbitrului la lovitura de pedeapsă”, „Ofsaid, onsaid, linia de ofsaid” sînt cîteva dintre lucrările de rezistență ale lui Munteanu.
În urma publicării acestora, Daniel a fost contactat de asistenți, nu numai din țară, care i-au adresat o serie de întrebări privind felul în care ar trebui să judece unele faze. Motiv numai bun pentru fostul asistent pentru a-și deschide o pagină de discuții pe internet și de a trage concluzia că arbitrii din România sînt la fel de bine pregătiți precum cei din Germania.

Întrebări din Mauritius

Mai nou, Daniel Munteanu a început colaborarea și cu foști arbitri din SUA și Canada. O altă surpriză a venit în urmă cu cîtva timp, atunci cînd președintele Comisiei de Arbitri din Mauritius i-a solicitat părerea. „M-a întrebat cum să procedeze să atragă tinerii spre arbitraj și, mai mult, cum să-i facă să nu renunțe după cîteva luni. Pentru asta am studiat cursuri de management, relația dintre patron și angajat etc. Pe de altă parte, m-a rugat să-i fac programe care să folosească în activitate, dumnealui, arbitrilor și tuturor celor care lucrează la federația de specialitate”. Răspunsul lui Daniel Munteanu a fost cît se poate de simplu: „Trebuie să știi să-i iei. Nu trebuie să faci un capăt de țară după o greșeală”.

Instructor de arbitri în Bacău

O dată la două săptămîni, Daniel Munteanu ține curs pentru formarea arbitrilor la Liceul Sportiv din Bacău. De vreme ce este specialist în domeniu și are legături cu arbitri din lumea largă, are și ce teme să propună spre rezolvare celor care încep sau practică meseria în cauză. A primit invitație de a face același lucru și în Anglia, dar, cum deplasarea nu este facilă, mai amînă acest lucru. Altfel, de curînd, Munteanu a fost propus ca instructor de arbitri pe județul Bacău, urmînd ca această inițiativă să fie materializată odată cu venirea aprobării de la Comisia Centrală de Arbitraj. „âmi place că pot să-mi văd de treaba care-mi place și mă bucur că mi se apreciază munca”, conchide cel care pe lîngă pasiunile pentru fotbal, limbi străine, arbitraj și informatică le mai are pe cele pentru lectură și muzică. Plus filmele polițiste, că are înclinație către a se face dreptate și în afara terenurilor de fotbal. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!