~3 min lectură 1 comentariu

„Dansul urșilor”, evenimentul mult așteptat, va avea loc în Comănești, la sfârșitul lunii decembrie

Andra Juverdeanu

Primăria orașului Comănești organizează, vineri, 30 decembrie 2022, la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului ”Datinilor și Obiceiurilor Strămoșești”. Evenimentul va debuta la ora 11.00, la sediul primăriei, iar alaiul va străbate centrul orașului, până la scena special amenajată.

Ca în fiecare an, la Comănești sunt așteptați mii de oameni iubitori de tradiții, mulți dintre ei rezervându-și locurile de cazare cu câteva luni înainte.

„Ne bucură că de la an la an acest eveniment, unic în România, atrage tot mai mulți turiști și suntem onorați să le fim gazde. Prin ”Dansul Urșilor” ne-am făcut cunoscuți în întreaga lume, iar Comăneștiul își merită pe deplin renumele de comunitate care păstrează și promovează tradițiile și obiceiurile, o comunitate care nu-și uită trecutul. Este important să privim spre viitor, dar fără să ne uităm rădăcinile, iar copiii noștri, sunt convins, vor transmite și ei acest mesaj, pentru că asta văd la noi, cresc în această atmosferă. Am mare încredere că tradițiile noastre vor rezista multă vreme de acum înainte”, a precizat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

În Comănești există o adevărată concurență între cetele de urși, iar acceptarea ca dansator se face după o triere foarte strictă, în baza unor reguli foarte clare. Pentru reprezentația din 30 decembrie, dansatorii se pregătesc cu multe luni înainte, iar blănurile de urs sunt pregătite cu foarte mare atenție.

„Inimile noastre sunt deschise pentru toți cei care doresc să participe la acest unic eveniment, din 30 decembrie. Îi așteptăm la Comănești pe toți cei care iubesc tradițiile și obiceiurile și îi asigur că nu vor fi dezamăgiți. Vor descoperi o atmosferă de sărbătoare, de autentic, vor fi martorii unor momente deosebite, unice despre care, sunt sigur, vor povesti”, a mai precizat primarul Viorel Miron.

„Dansul Urșilor” a atras atenția întregii lumi, iar numeroși turiști străini vin la Comănești special pentru acest eveniment. De-a lungul anilor au venit turiști din majoritatea țărilor europene, din Canada și SUA, din Australia și Coreea de Sud, iar anul acesta va fi prezent și un grup de opt turiști din Japonia, atrași de spectacolul unic în urma difuzării unui reportaj dedicat la una din televiziunile japoneze.

Pentru autenticitatea sa, ”Dansul Urșilor”, unic în lume, se află pe o onorantă listă de așteptare în vederea înscrierii în Patrimoniul Mondial Cultural Imaterial UNESCO.

De asemenea, presa internațională a alocat spații generoase Festivalului de la Comănești. ”Urșii” au apărut pe coperta prestigioasei reviste Național Geographic”, în paginile ziarului New York Times, iar compania aviatică Air Berlin îi promovează ca fiind una din principalele atracții din România.

(sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Petronela Diana Mihai
    27 decembrie 2022, 14:10
    0

    Ce formații vor participa?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.