„Bătălia” pentru postul de decan al Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății a fost cîștigată la finele săptămînii trecute, din două „runde”, de suceveanul conf.univ.dr.Dănuț Mîrza, care a făcut rocada mică cu soția sa, prof.univ.dr. Doina Mîrza, fostul decan. Dănuț Mîrza a fost în perioadele 1992 – 1995 și 2000 – 2001 antrenor principal al echipei de volei masculin a Clubului Sportiv Universitar Bacău. Dacă la alte facultăți ale Universității Bacău, n-a existat, cu o excepție, concurență pentru această funcție de conducere, la Sport, a fost o adevărată competiție pentru posturile de decan. în primul tur al alegerilor pentru această funcție, a fost făcut knock-out conf. univ. dr. Radu Ababei, fost inspector școlar general și consilier în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, care a obținut 11 voturi, față de contracandidații săi Dănuț Mîrza, cu 23, și conf.univ.dr. Silviu Șalgău, cu 12, la această rundă înregistrîndu-se și o abținere. în turul doi, s-a detașat Dănuț Mîrza care a cîștigat „meciul” cu 31, la 14 și două abțineri. O lovitură spectaculoasă de teatru a dat, la alegerile pentru prodecan, conf.univ.dr. Cătălina Ababei, care și-a retras candidatura. Cîștigătoarea necontestată a postului de prodecan a fost, în aceste noi condiții, conf.univ.dr. Gabriela Raveica. Cătălina Ababei a repetat „mutarea” și la alegerea secretarului științific al facultății, lăsînd în cursă doar pe conf.univ.dr. Tatiana Dobrescu, aleasă cu majoritate de voturi. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.