Dascălii navetiști își vor plăti din nou transportul

Administrator

Nu puține sînt primăriile pentru care banii pentru naveta dascălilor rămîn un subiect fierbinte, cu multe semne de întrebare. Unele primării nu știu la acest moment, cînd activitatea cadrelor didactice deja a început, de unde vor scoate bani ca să onoreze naveta profesorilor pentru cele patru luni care au mai rămas pînă la finele acestui an. Peste 90 la sută dintre cadrele didactice care predau la școlile din Cleja, adică 80 de dascăli, sînt dependenți de navetă și nu au mai văzut bani pentru asta de la 1 ianuarie a acestui an. Ionel Domșa, viceprimarul din Cleja, spune că plata navetei profesorilor s-a oprit la sfîrșitul anului trecut calendaristic. Viceprimarul Domșa spune că la acest moment nu există bani pentru decontarea navetei. „Oamenii au dreptate să fie nemulțumiți, dar nici noi nu putem să le dăm banii dacă nu îi avem. Naveta profesorilor este plătită din banii pentru cheltuieli materiale. Singura soluție ca să susținem aceste cheltuieli ar fi ca să primim bani într-un capitol separat pentru cheltuieli de personal”, a conchis Domșa. El a mai arătat că din banii alocați pentru învățămînt anul trecut, 40 la sută au fost absorbiți de abonamentele pe cursă ale dascălilor. Anul acesta, din 900 de milioane de lei alocați pentru învățămînt primăria mai are la dispoziție doar 100 de milioane de lei, bani care, potrivit viceprimarului Domșa, nu ajung nici pentru lemnele necesare școlilor. Pentru cei 90 la sută cît reprezintă cadrele didactice care predau la școlile din Roșiori, primăria are resurse atît pentru navetă, cît și pentru salarii doar pînă în luna octombrie. De acolo mai departe speranțele sînt egale cu zero, după cum a subliniat Petru Matei, primarul comunei. Matei a menționat și el că 50 la sută din banii alocați pentru învățămînt pleacă spre abonamentele celor 18 dascăli navetiști. Anul acesta, învățămîntul din comună a avut alocată suma de 300 de milioane de lei vechi. Dintre primarii abordați nu lipsesc și optimiștii, chiar dacă banii nu îi dau afară din primărie. „Anul școlar trecut sînt achitate abonamentele. Cum le-am plătit și anul trecut, la fel o să le dăm și anul acesta”, a spus scurt și cuprinzător, fără prea mult chef de vorbă, Mihai Dăscălescu, edilul din Berești-Bistrița. La fel de scump la vorbă a fost și Mihai Antuca, primarul din Buhoci, dezorientat de sensul unei întrebări cît se poate de clare, dacă primăria în fruntea căreia se află are bani să deconteze abonamentele dascălilor pentru primele trei luni ale anului școlar care va începe. „Pentru ei avem bani, pentru angajații primăriei nu sînt”, a venit răspunsul. Un lucru este cert, că banii pentru naveta profesorilor, de altfel una dintre puținele facilități de care se bucură un dascăl care are catedra la țară, generează în continuare opinii diverse. Multe nu tocmai în favoarea celor care modelează tinerimea satelor. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.