Vremurile în care secretariatele școlilor din județ erau pline de profesori în zi de salariu, iar banii erau numărați bancnotă cu bancnotă de casierele care aduceau monetarul cu sacoșa de la bancă sînt pe cale să apună. De luna viitoare, toți dascălii băcăuani vor primi banii pe card, așa cum îi încasează, deja, aproape toți bugetarii din județ. Inspectorul școlar general Radu Ababei spune că, la o bună parte dintre unitățile de învățămînt, leafa profesorilor era virată în conturi direct de la bancă. „Au mai rămas, însă, un număr de școli unde banii de salariu erau înmînați profesorilor în numerar. Luna aceasta va fi ultima în care banii vor mai fi plătiți în acest fel. Centrele bugetare care nu aveau, încă, un contract încheiat cu o bancă au început, deja, să perfecteze colaborări în acest sens cu instituțiile bancare, astfel încît de luna viitoare toți dascălii din județ să își poată primi banii pe card. Singurul lucru pe care îl au de făcut profesorii este să opteze pentru banca a cărei ofertă i s-a părut cea mai atractivă”, mai punctează Radu Ababei. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.