Ajuns din nou la guvernare în urmă cu patru ani, PSD a oferit în permanență spectacolul unei necruțătoare bătălii pentru menținerea puterii, pentru funcții și ciolane grase. Confruntarea a fost continuă și generală, ea desfășurîndu-se extrem de acut chiar în interiorul partidului. Cele mai crîncene lupte s-au dus (se putea altfel ?!) între veleitarii, aventurierii și diversele găști din PSD și UDMR. Acest „campionat al groazei” se explică prin lipsa oamenilor de valoare aleși în Parlament, cît și prin setea lor ancestrală de înavuțire rapidă. Cadrele de nădejde ale partidului, răsărite în mare parte din bezna anonimatului încă de pe vremea FSN-ului s-au dovedit a fi mînate în activitatea politică de meschine interese personale. Lor li s-a adăugat hoarda de oportuniști sosită pe crestele valului electoral din anul 2.000, adunătură primită cu brațele deschise de o conducere dornică să aibe la dispoziție o masă de manevră pentru a se eterniza la putere. Văzute ca surse sigure de parvenire și premise ale traficului de influență, slujbele dăruite de partid în cadrul Guvernului au fost prada jinduită de toți combatanții dedicați idealului chivernisirii personale și de haită. Intre acești minunați „idealiști” s-a dat „lupta cea mare ” pentru posturi, în care selecția naturală a asigurat triumful celor mai puternice exemplare. Iar acestea s-au dovedit a fi groaznice!
Această realitate te trimite cu gîndul nu la o social-democrație autentică, ci la cultura politică stalinistă. După anul 1990, moștenind o ideologie care cultiva așa-zisa stabilitate a cadrelor de conducere, PDSR – devenit prin înșelăciune PSD -, a dus o politică de discreditare a partidelor de Opoziție pentru faptul că acestea au combătut injustiția, corupția și minciuna, ridicate la nivel de politică de stat. S-ar putea să spună cineva că era și normal să se întîmple așa deoarece cadrele de conducere ale acestui partid, provenite în mare parte din eșalonul doi al fostei nomenclaturi, erau purtătoare de tradiții comuniste, nefiind obișnuite cu alternativa la guvernare, ci cu adoptarea deciziilor de conducere bazate pe minciună. Și-ar avea dreptate! De fapt, în orice stat conducătorii politici sînt tentați de gustul puterii nedefinite avînd ca suport beneficii materiale. Insă democrația are meritul de a limita dreptul la guvernare la două mandate consecutive, în condițiile în care politicienii aleși acordă prioritate intereselor generale ale societății și nu intereselor personale, iar Opoziția este obligată să critice public lipsurile guvernării, făcîndu-se purtătoarea de cuvînt a nemulțumiților. Partidele de opoziție urmăresc cu atenție greșelile Executivului și trag concluzii pentru a nu prelua lipsuri manageriale în viitoarea guvernare.
Prin pozițiile adoptate în funcție de noile soluții în administrarea avuției naționale Opoziția de regulă urmează alternativ la guvernare. Alternativa la guvernare este necesară pentru a crea cadrul de verificare a respectării legilor țării, pentru combaterea corupției și selecționarea celor mai buni manageri care să satisfacă interesele poporului. Dar partidul-stat, constatînd o scădere de popularitate în urma diminuării continue a puterii de cumpărare a populației, a extinderiii sărăciei și a neîncrederii în guvernul actual, care a copleșit-o cu greutățile prezentului prin fel de fel de taxe, impozite, accize etc care au dus la o explozie a prețurilor, a început să atace sistematic Opoziția, care mi-a cîștigat tot respectul.
Am depășit o „epocă de aur” în care exista un singur geniu, dar se pare că PSD vrea să întoarcă România la acea perioadă de tristă amintire. Fiind preocupat să se transforme în partid unic compromite democrația, iar Adrian Năstase încearcă să ne convingă că este un adevărat geniu carpatin. Zilnic ne copleșește cu indicațiile sale, aproape că are soluții la toate problemele, dar vorbește ca să se asculte. Aproape că nu mai are răbdarea necesară de a aștepta alegerile din toamnă, atunci cînd va fi candidat la funcția supremă în stat, dar se și vede la Cotroceni. Dă interviuri, ține conferințe de presă, toate cu un puternic substrat electoral. Mai precis, acțiuni de imagine pentru propria sa persoană, dar nimic concret, ci numai păreri personale fără acoperire în fapte. Pentru că faptele s-au văzut: la alegerile din
2.000 poporul a fost ademenit de către „horticultorii” actualului PSD să dea năvală în grădina cu trandafiri pentru a culege frumoasele flori. Numai că au sîngerat imediat, și continuă să sîngereze de la înțepăturile spinilor celor trei roze! (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns