Se numește Vâlceanu Ioana, locuiește în Moinești, pe strada V. Alecsandri, bloc B1, ap.5. Are 72 de ani și este pensionară petrolistă. E firavă și sperioasă ca un pui de căprioară. Și cum să nu fie, cînd răutatea lumii care o înconjoară chiar în imobilul în care locuiește, îi macină la moara ei ultimile picături de vlagă ce i-au mai rămas, după o viață de muncă zbuciumată, fără ca nici una dintre autoritățile locale să-și plece urechea la strigătele ei desnădăjduite! Totul a început cu 11 ani în urmă, cînd la rugămintea familiei Barbălată Gh., din același imobil, a acceptat să se ocupe de supravegherea celor două fiice minore ale acesteia după ce veneau de la cămin, pînă la sosirea părinților de la serviciu. Acest lucru a durat trei ani de zile, după care atît vîrsta, cît și sănătatea, nu i-au mai permis să se ocupe de aceste fetițe, spre a se ocupa de propria ei sănătate.
Nu după mult timp, însă, contrar înțelegerii cu familia respectivă, aceasta a început s-o șicaneze încercînd, în acest mod, s-o determine pe doamna Vâlceanu să revină asupra hotărîrii sale pentru a prelua îngrijirea celor două fetițe, dar fără succes. Doamna Vâlceanu avea nevoie în primul rînd de liniște, ceea ce n-ar fi avut în compania fetițelor. Fapt pentru care s-a scandalizat tatăl lor și așa a început coșmarul, care ține de opt ani!
La început s-a manifestat prin bătăi în ușa apartamentului la ore tîrzii din noapte, după care dispărea în apartamentul lui. Apoi a trecut la un adevărat asalt asupra ușii, pe care a și dislocat-o din zidărie, după ce i-a stricat și sistemul de încuietoare. Aceste „isprăvi” săvîrșindu-se tot noaptea, cînd toată lumea dormea. În acest stadiu se află ușa și în ziua de astăzi, deoarece victima nu a avut bani pentru astfel de reparații, iar toate reclamațiile făcute către autoritățile locale și județene au rămas fără ecou. În plus, s-a ales și cu cîteva lovituri în cap și în coaste, în propriul ei apartament, din partea lui Barbălată Gh., căruia i s-a aliat și Macaru Romică, bun prieten al primului, care locuiește pe aceeași scară. Alți vecini nu au intervenit pentru aplanarea conflictului, spre a nu-și atrage dușmănia asupra lor, deși au cunoștință despre cele petrecute. Într-o seară s-a aruncat în balconul doamnei Vâlceanu, din balconul lui Barbălată, un mănunchi de cîrpe îmbibate cu benzină, aprinsă, tocmai lîngă un dulap de scînduri care era în apropierea ușii. Noroc că a fost acasă și a văzut flacăra, altfel focul s-ar fi extins asupra apartamentului. „În mai multe rînduri, la diferite ore din noapte, – spune doamna Vâlceanu Ioana – am apelat la Poliția din Moinești, al cărui sediu se află la circa 300 de metri de imobilul în care locuiesc, însă nu a venit nimeni la fața locului. M-am adresat cu o plîngere și domnului prefect al județului, la care am primit răspuns prin Primăria orașului, cum că nu depinde de dînșii și nici de Prefectură. M-am adresat atît Parchetului local, cît și celui județean, de la care mi s-a răspuns că nu se poate începe urmărirea penală a acestuia deoarece nu a săvîrșit fapte penale. Adresați-vă organelor de poliție locală – am fost sfătuită. Iar aceste „organe” au catadicsit de curînd să vină, în prezența vice-primarului Toader Frățilă, dar fără să facă un proces-verbal de constatare, rezumîndu-se doar la cîteva sfaturi cum să-mi repar ușa. Atît și nimic mai mult”.
Așa că actele de vandalism și terorism asupra acestei femei continuă și în prezent cu aceeași intensitate, făcîndu-mă să-mi amintesc de caracterizarea lui Pascal, filosoful francez, despre om: „Omul este o trestie gînditoare; este cea mai fragilă trestie din univers, dar este singura care are conștiința fragilității sale”. Ce fel de „trestii gînditoare” or mai fi acești oameni care găsesc o adevărată desfătare în a chinui pe alții, eu nu mai înțeleg?! Dar cei care, prin natura muncii lor, sînt obligați să asigure liniștea și ordinea în societate, dar nu o fac?… Toți aceștia, mai pot fi considerați oare, trestii gînditoare? (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns