DAȚI-MI CUVÎNTUL! Sarabanda cucuvelelor

Deși viața ne învață că nu e bine să-ți faci iluzii, asta ca să nu rămîi dezamăgit, nu cred că a reușit cineva performanța asta, deoarece iluzia este soră geamănă cu speranța, iar a trăi fără speranță nu se poate! Am fi ca și morți! De fapt, chiar și-un condamnat la pedeapsa capitală tot mai speră ca în ultimul moment să-i fie comutată pedeapsa. În fond, pentru speranța în mai bine au murit în urmă cu 14 ani tinerii din Timișoara și cei din Piața Universității. Cel puțin așa au crezut ei, cum am crezut și noi, cei care ascultam Europa Liberă cu sufletul la gură. Însă după minunea aceea din decembrie ’89 au urmat haosul, nebunia, confuzia și vrajba în care trăim și-acum, deoarece în pofida tuturor speranțelor pe care și le-au făcut atît martirii de-atunci, cît și restul țării, perfida realitate nu a întîrziat să-și arate coliții săi hidoși, an de an, prin apariția unor sarabande de cucuvele politice. Și nu orice fel de cucuvele, ci din acelea care și-au însușit tehnica papagalilor în a imita pe cei din jur și au început să cînte triluri de ciocîrlii și privighetori, la care nici legendarul Ulise, care a rezistat eroic cîntecelor viclene ale sirenelor, n-ar fi rezistat auzind asemenea triluri. Dară-mi-te săracul popor care tînjise zeci de ani după o viață mai bună!

Dar, așa cum superstițiile populare interpretează cîntecul de cucuvea ca o premoniție a unei nenorociri care se va abate asupra casei unde-a cîntat, tot așa s-au abătut și asupra țării fel de fel de necazuri și nenorociri, căci cucuveaua tot cucuvea rămîne, indiferent cum ar cînta! Lumea mai credulă, ori mai săracă cu duhul, însă, s-a lăsat înșelată de promisiunile făcute în diferite campanii electorale.

Mai întîi, prin fărîmițarea marilor terenuri agricole din fostele CAP-uri și IAS-uri, în vederea retrocedării către foștii proprietari. Ori, acest lucru – retrocedarea – se putea face chiar păstrîndu-se nealterată comasarea acestor terenuri, în vederea transformării lor în ferme după modelul celor din Occident, din care nu lipsea nici sectorul zootehnic. Însă n-a fost să fie așa! Cei care au pus mîna pe pîrghiile Puterii după 1989, pentru a nu mai fi acuzați că au confiscat „revoluția”, ori că sînt comuniști (și nu greșeau), ori neocomuniști etc, cît și din dorința de a cîștiga electoratul sătesc au decretat, fără să mai stea pe gînduri, dizolvarea acestor structuri, pe care acum nu știu cum să le mai refacă pentru a avea o agricultură performantă, așa cum o cere Uniunea Europeană. Și pe bună dreptate! Cînd s-a mai pomenit, în istoria țării noastre, să fi cumpărat grîu, ulei, zahăr, lapte, carne și unt de la alții, cînd noi eram cei care-i hrăneam pe alții! După asta a urmat o altă tragedie: liberalizarea leului! Totul se calculează în valută străină cînd e vorba de prețuri! Cînd în dolari, cînd în euro. După cum bate vîntul pentru furnizor, nu pentru consumator. De la 12 lei dolarul în ’90, s-a ajuns la 40.500 lei un euro în prezent. De 3.375 de ori mai mult, în timp ce veniturile reale ale populației au crescut de maxim o mie de ori, ducîndu-ne astfel la o sărăcire continuă și sigură.

Tot la începuturile „democrației” noastre s-au anulat și acele legi care obligau întreprinderile să-și achite anticipat toate datoriile la stat, înainte de a li se aproba sumele necesare salariilor, măsură devastatoare pentru economia națională. Așa s-a ajuns că unele unități productive au folosit acei bani ca fonduri de salarii, creînd țării prejudicii de zeci de mii de miliarde de lei, care nu se mai regăsesc în bugetul centralizat al statului, deci nici la CNAS și nici la fondul de pensii.

Au urmat, apoi, alte triluri de păsărele în legătură cu privatizarea. Astfel, dînd uitării povețele biblice cu privire la stăpînirea vremelnică a bunurilor pămîntești, oamenii politici, pe care nu i-a durut nici în cot de politica economică a țării, galopînd pe caii lor preferați din Clubul „Privatizarea” au făcut-o pe zmeii-zmeilor scoțînd la vînzare tot ce se putea vinde, prin întortocheate canale (sau canalii), numai să le meargă lor bine. Așa s-au prăbușit industria și agricultura noastră.

Economia românească e la pămînt. Nimeni nu mai produce aproape nimic. Toate piețele și magazinele sînt pline numai cu mărfuri de import, care prezintă doar „avantajele” că, în genere, sînt și mai proaste, dar și mai scumpe!

Cine ne-a adus în această situație și în ce scop, nu e greu de ghicit! Monopolurile străine, ca să-și desfacă la noi produsele lor, care, altfel, i-ar sufoca, i-ar obliga la stagnare și le-ar crea un șomaj catastrofal. Și uite-așa ne-au pus la pămînt. Fără covoare și ploi de bombe, ca în Irak, dar cu consecințe mult mai dramatice din punct de vedere economic și social.

Cotrobăind prin amintiri, ne putem da seama că Napoleon ne-a vîndut în 1812, Rooswelt și Churchill în 1945, iar acum monopolurile lor au apărut ca salvatori, cumpărînd pe nimica toată nu niște industrii prospere, nu niște complexe agricole ultraperformante, ca cel de la Timișoara, ci un maidan de gunoi și fiare vechi. O țară falimentară, cu un popor flămînd și exasperat. Nu în zadar cel împușcat în ziua de Crăciun vorbea despre „agenturili străine” Știa el ce spune! Păcat că nu a avut parte de un proces echitabil, ci de un simulacru de judecată!

Să nu uităm, însă, că toate acțiunile malefice s-au făcut cu concursul nedezinteresat de partea leului al „cucuvelelor” politice care s-au perindat în acești ani la conducerea țării. Știindu-se că Puterea exercită o atracție ca Luna asupra apei pentru oamenii politici, ne putem aștepta ca anul acesta sarabanda „cucuvelelor” să ajungă la paroxism, cu ocazia alegerilor.

Vom reuși, oare, să distingem glasul adevăratelor păsări cîntătoare, de… sarabanda cucuvelelor? (Aurel BERARU)