• cetățenii au de achitat la CET aproape 150 de miliarde de lei • în ciuda datoriei imense pe care o are de recuperat, CET nu va întrerupe furnizarea apei calde • firma va aplica, în schimb, penalizări de întîrziere • anul trecut, băcăuanii nu au avut jumătate de an apă caldă, pentru că firma avea de încasat de la populație 120 de miliarde de lei
Băcăuanii au reușit de curînd „perfomanța” de a acumula o datorie nemaiîntîlnită pînă acum către CET. Valoarea totală a debitelor pe cetățenii le au de achitat CET Bacău, în contul căldurii și apei calde furnizate, se ridică la aproape 150 de miliarde de lei. Două treimi din această sumă, adică peste 100 de miliarde de lei, reprezintă facturile neachitate ale locatarilor deserviți de CET, iar restul înseamnă debite ale băcăuanilor racordați la centralele termice ale Termloc, care în această primăvară au fost preluate de producătorul de agent termic.
Din totalul celor 144 de asociații cu care CET are relații contractuale, nu mai puțin de 62 au datorii a căror valoare este mai mare de un miliard de lei. Lista datornicilor este deschisă de Asociația 71 din Bacău, al cărei debit se ridică la 4,8 miliarde de lei. Topul este completat de alte șapte asociații ale căror facturi neonorate depășesc trei miliarde de lei fiecare. Este vorba despre Asociația 79, cu 3,8 miliarde de lei, Asociația 112, cu 3,4 miliarde, Asociația 115, cu 3,3 miliarde de lei, Asociația 36, cu 3,4 miliarde, Asociația 118, cu 3,1 miliarde, Asociația 86, cu 3,1 miliarde și Asociația 84, cu 3,1 miliarde datorii. La alte 29 de asociații din oraș, facturile neonorate au depășit două miliarde de lei, iar pentru alte 25 de asociații facturile neachitate au ajuns între un miliard și două miliarde de lei.
Chiar dacă pare greu de crezut, în ciuda sumelor enorme pe care le are de primit, CET Bacău nu va opri furnizarea apei calde. „Nu vom sista apa caldă, pentru că am promis beneficiarilor noștri că în această vară vor beneficia non stop de apă caldă. Doar în caz de forță majoră, dacă nu vom avea încotro, vom trece la întreruperea furnizării agentului termic”, a precizat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Pentru că a devenit obișnuință ca o parte a populației să fie constrînsă să plătească utilitățile, și CET va folosi astfel de metode. Nu întrerupînd apa caldă, operațiune care ar aduce prejudicii firmei, ci aplicînd penalități de întîrziere pentru cei care întîrzie să-și plătească facturile. Deocamdată furnizorul de agent termic nu a facturat decît o singură dată restanțele de plată ale băcăuanilor, iar penalizările ajungeau, în luna martie, la 15 miliarde de lei.
Atitudinea conducerii CET în ce privește recuperarea datoriei de la populație, față de momentul în care firma a intrat în subordinea Consiliului local, este diametral opusă. În luna aprilie 2002, după ce CET a trecut de la Termoelectrica la Consiliului local, mai marii orașului au decis să sisteze apa caldă pentru o lună, pînă cînd populația își va mai achita din sumele restante. Nivelul încasărilor nu a fost mulțumitor, astfel că apa caldă a rămas închisă timp de șase luni, pînă în luna octombrie, cînd centralele au fost pornite pentru a furniza și căldură. După jumătate de an în care nu avuseseră apă caldă, băcăuanii plătiseră circa 60 de miliarde din cele 120 datorate. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns