• societățile rău platnice din județ au acumulat anul trecut datorii de peste 3.000 de miliarde de lei la fondul de pensii, bugetul pe cinci ani al județului • Casa de Pensii a reușit, totuși, să recupereze cam 50% din această datorie • cele mai puțin s-a recuperat din vînzarea de imobile și de la societățile falimentare
Zeci de mii de angajați din județul nostru riscă să rămînă fără drepturile de asigurat în sistemul de pensii pentru că patronii nu își achită dările la stat. Daoriile societăților băcăuane la fondul de pensii cresc de la lună la lună, iar mulți dintre patroni preferă să se pronunțe falimentul decît să își achite debitele. Anul acesta, datoria s-a majorat cu 600 de miliarde de lei și s-a creat prin neplata contribuțiilor aferente la bugetul asigurărilor sociale de stat. Dacă, pînă acum, datoriile erau apanajul marilor întreprinderi, situația s-a schimbat. Debitele nou create aparțin cu precădere întreprinderilor mici și mijlocii.
Angajatorii băcăuani vor intra în 2004 cu o datorie totală de 3.110 miliarde de lei. Fie că este vorba de unități mari sau mici, toate au acumulat în timp datori de ordinul sutelor de milioane sau de sutelor de miliarde de lei pentru că nu au virat în termen contribuțiile lunare. Peste jumătate din această sumă este datorată statului de către cei zece mari debitori din județul nostru, care au fost marcați de economia de piață și au rămas cu datorii istorice de sute de miliarde de lei. O parte dintre ei au încercat să obțină eșalonări și să plătească la zi debitele curente, iar alții încă se mai fac că plouă și nu schițează nici un gest în achitarea măcar a unui minim procent de datorii. În fruntea marilor datornici se situează Exploatarea Minieră Comănești, aflată deja în executare silită, cu un debit de peste 250 de miliarde de lei. Locul următor este ocupat de Agricola Internațional, cu un debit de 248 de miliarde de lei. Societatea este singura din rîndul marilor debitori care a obținut eșalonare la plata datoriilor și își urmează graficul de eșalonare, pentru a nu pierde înlesnirea.
Pe lista marilor datornici se mai află Sofert Bacău (213 miliarde), unitate care de ceva vreme nu mai livrează un leu la fondul de pensii, Carom Onești (184 miliarde), Rafo Onești (181 miliarde), Petrom SA Moinești (178 de miliarde), Chimcomplex Borzești (162 miliarde), Conel Borzești (108), Elbac Bacău (107) și Foserco Tîrgu Ocna (104 miliarde). „Marii debitori au o datorie la noi de 1.692 de miliarde de lei. Aceste debite sînt istorice, adunate în timp și neplătite la momentul potrivit”, ne-a declarat Marcel Cojocariu, șeful Serviciu de Executare Silită de la CJP Bacău. Sfîrșitul de an a adus surprize pentru peste 1.000 de societăți, pentru care a demarat procedura de executare silită.
Anul acesta au fost recuperate de la patronii răi platnici datorii de circa 270 de miliarde de lei. „Executarea silită a avizat, anul acesta, un debit de 174 miliarde de lei, din care s-au recuperat 96 miliarde de lei. De la firmele aflate în eșalonare cu suma de 522 miliarde de lei s-au recuperat 77 miliarde de lei, dar banii de la aceștia se recuperează conform graficului stabilit pe o perioadă de maxim cinci ani”, a mai spus Marcel Cojocariu. De la societățile aflate în faliment s-au recuperat cei mai puțini bani, în valoare de 4,8 miliarde de lei, dar conducerea Casei de Pensii consideră acest lucru un succes, pentru că procentul este dublu față de anul trecut.
Clădirile scoase la mezat nu atrag investitori
Pentru a recupera din datorie, instituția băcăuană a scos la licitație o parte din bunurile imobile ale societăților debitoare. Suma recuperată de executorii Casei de Pensii nu reprezintă nici 0,2% din datoria totală. Acest lucru face din vînzarea de imobile o afacere nerentabilă pentru Casa de Pensii. Anul acesta au fost vîndute prin licitații doar șase clădiri, de la 47 de societăți care au debite de 630 miliarde de lei. Valoarea sumelor recuperate este de doar circa zece miliarde de lei. Activele adjudecate de alți patroni cu dare de mînă din județul nostru sînt uzina de vinificație Răcăciuni, ce a aparținut SC Vinalcool SA, pentru care s-au obținut 2,26 miliarde de lei, hala de întreținere și reparații a societății Sincorex (1,4 miliarde), parcarea auto și clădirea de la Perom (1,6 miliarde de lei), căminul de nefamiliști de la Elbac, pentru care s-au obținut 2,5 miliarde de lei, o clădire de la Confex (600 milioane de lei), și alta de la Comprel pe care s-a obținut 1,7 miliarde de lei. „Ritmul de recuperare este foarte mic pentru că nu există investitori interesați de imobilele pe care noi le vindem. Prea puțini vor să se încarce cu o hală de producție, de exemplu. Noi vindem bunuri imobile care nu afectează activitatea de producție a firmei, în cazul în care aceasta mai lucrează”, a mai precizat șeful Serviciului de Executare Silită de la CJP Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns