Știrile Zilei
12:17 [Actualitate]Bilanț Poliția de Imigrări Bacău: peste 3.300 de persoane din afara granițelor, luate în evidență de la începutul acestui an 08:46 [Top Story]Umbrărescu continuă ofensiva în industria grea. UMB a depus ofertă pentru activele unei foste uzine strategice a României 08:43 [Economie]Bacăul rămâne sub media națională la asigurarea locuințelor. Diferență de peste 12 ori între Hemeiuș și Răchitoasa 07:25 [Top Story]VIDEO: Încă un tânăr îl acuză pe boxerul Adrian Mititelu de agresiune: „M-a lovit, m-a împins spre geam și a continuat să dea” 07:10 [Top Story]Spitalul Moinești, prezent la Conferința Academiei Oamenilor de Știință din România. Prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț continuă să contribuie la reprezentarea profesională și academică a instituției 07:03 [Educatie-Cultura]O nouă teză de doctorat susținută la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în domeniul Inginerie Industrială 12:17 [Actualitate]Bilanț Poliția de Imigrări Bacău: peste 3.300 de persoane din afara granițelor, luate în evidență de la începutul acestui an 08:46 [Top Story]Umbrărescu continuă ofensiva în industria grea. UMB a depus ofertă pentru activele unei foste uzine strategice a României 08:43 [Economie]Bacăul rămâne sub media națională la asigurarea locuințelor. Diferență de peste 12 ori între Hemeiuș și Răchitoasa 07:25 [Top Story]VIDEO: Încă un tânăr îl acuză pe boxerul Adrian Mititelu de agresiune: „M-a lovit, m-a împins spre geam și a continuat să dea” 07:10 [Top Story]Spitalul Moinești, prezent la Conferința Academiei Oamenilor de Știință din România. Prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț continuă să contribuie la reprezentarea profesională și academică a instituției 07:03 [Educatie-Cultura]O nouă teză de doctorat susținută la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în domeniul Inginerie Industrială

Datorii la pensii, cît bugetul pe cinci ani al județului

Redacția Ziarul de Bacău

• societățile rău platnice din județ au acumulat anul trecut datorii de peste 3.000 de miliarde de lei la fondul de pensii, bugetul pe cinci ani al județului • Casa de Pensii a reușit, totuși, să recupereze cam 50% din această datorie • cele mai puțin s-a recuperat din vînzarea de imobile și de la societățile falimentare

Zeci de mii de angajați din județul nostru riscă să rămînă fără drepturile de asigurat în sistemul de pensii pentru că patronii nu își achită dările la stat. Daoriile societăților băcăuane la fondul de pensii cresc de la lună la lună, iar mulți dintre patroni preferă să se pronunțe falimentul decît să își achite debitele. Anul acesta, datoria s-a majorat cu 600 de miliarde de lei și s-a creat prin neplata contribuțiilor aferente la bugetul asigurărilor sociale de stat. Dacă, pînă acum, datoriile erau apanajul marilor întreprinderi, situația s-a schimbat. Debitele nou create aparțin cu precădere întreprinderilor mici și mijlocii.

Angajatorii băcăuani vor intra în 2004 cu o datorie totală de 3.110 miliarde de lei. Fie că este vorba de unități mari sau mici, toate au acumulat în timp datori de ordinul sutelor de milioane sau de sutelor de miliarde de lei pentru că nu au virat în termen contribuțiile lunare. Peste jumătate din această sumă este datorată statului de către cei zece mari debitori din județul nostru, care au fost marcați de economia de piață și au rămas cu datorii istorice de sute de miliarde de lei. O parte dintre ei au încercat să obțină eșalonări și să plătească la zi debitele curente, iar alții încă se mai fac că plouă și nu schițează nici un gest în achitarea măcar a unui minim procent de datorii. În fruntea marilor datornici se situează Exploatarea Minieră Comănești, aflată deja în executare silită, cu un debit de peste 250 de miliarde de lei. Locul următor este ocupat de Agricola Internațional, cu un debit de 248 de miliarde de lei. Societatea este singura din rîndul marilor debitori care a obținut eșalonare la plata datoriilor și își urmează graficul de eșalonare, pentru a nu pierde înlesnirea.

Pe lista marilor datornici se mai află Sofert Bacău (213 miliarde), unitate care de ceva vreme nu mai livrează un leu la fondul de pensii, Carom Onești (184 miliarde), Rafo Onești (181 miliarde), Petrom SA Moinești (178 de miliarde), Chimcomplex Borzești (162 miliarde), Conel Borzești (108), Elbac Bacău (107) și Foserco Tîrgu Ocna (104 miliarde). „Marii debitori au o datorie la noi de 1.692 de miliarde de lei. Aceste debite sînt istorice, adunate în timp și neplătite la momentul potrivit”, ne-a declarat Marcel Cojocariu, șeful Serviciu de Executare Silită de la CJP Bacău. Sfîrșitul de an a adus surprize pentru peste 1.000 de societăți, pentru care a demarat procedura de executare silită.

Anul acesta au fost recuperate de la patronii răi platnici datorii de circa 270 de miliarde de lei. „Executarea silită a avizat, anul acesta, un debit de 174 miliarde de lei, din care s-au recuperat 96 miliarde de lei. De la firmele aflate în eșalonare cu suma de 522 miliarde de lei s-au recuperat 77 miliarde de lei, dar banii de la aceștia se recuperează conform graficului stabilit pe o perioadă de maxim cinci ani”, a mai spus Marcel Cojocariu. De la societățile aflate în faliment s-au recuperat cei mai puțini bani, în valoare de 4,8 miliarde de lei, dar conducerea Casei de Pensii consideră acest lucru un succes, pentru că procentul este dublu față de anul trecut.

Clădirile scoase la mezat nu atrag investitori

Pentru a recupera din datorie, instituția băcăuană a scos la licitație o parte din bunurile imobile ale societăților debitoare. Suma recuperată de executorii Casei de Pensii nu reprezintă nici 0,2% din datoria totală. Acest lucru face din vînzarea de imobile o afacere nerentabilă pentru Casa de Pensii. Anul acesta au fost vîndute prin licitații doar șase clădiri, de la 47 de societăți care au debite de 630 miliarde de lei. Valoarea sumelor recuperate este de doar circa zece miliarde de lei. Activele adjudecate de alți patroni cu dare de mînă din județul nostru sînt uzina de vinificație Răcăciuni, ce a aparținut SC Vinalcool SA, pentru care s-au obținut 2,26 miliarde de lei, hala de întreținere și reparații a societății Sincorex (1,4 miliarde), parcarea auto și clădirea de la Perom (1,6 miliarde de lei), căminul de nefamiliști de la Elbac, pentru care s-au obținut 2,5 miliarde de lei, o clădire de la Confex (600 milioane de lei), și alta de la Comprel pe care s-a obținut 1,7 miliarde de lei. „Ritmul de recuperare este foarte mic pentru că nu există investitori interesați de imobilele pe care noi le vindem. Prea puțini vor să se încarce cu o hală de producție, de exemplu. Noi vindem bunuri imobile care nu afectează activitatea de producție a firmei, în cazul în care aceasta mai lucrează”, a mai precizat șeful Serviciului de Executare Silită de la CJP Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.