Fundașul „turilor”, Daniel David, a debutat într-un meci oficial în reprezentativa de tineret a României. A intrat în minutul 50 al întîlnirii și a contribuit la victoria României cu 5-0 în fața Armeniei. „Antrenorii ne-au felicitat pe toți. Nu au fâcut aprecieri la adresa unui jucător sau altuia”, a spus ieri David, care a și participat ieri la antrenamentul condus de Cristi Popovici. Despre adversarii lui, David s-a limitat să declare că „formează o echipă modestă și era normal să nu avem probleme”. Fotbalistul Bacăului a crezut că va fi titular, dar s-a trezit rezervă. „M-am încălzit din minutul 1, dar e bine că am jucat. Moralul meu a crescut, dar simt acum că obligațiile mele față de club sînt mai mari. Simt că am acum mai multă personalitate”, s-a confesat David. Altfel, fotbalistul nici nu se gîndește că echipa sa nu se va întoarce de la Cluj cu trei puncte. „Am fost în prima parte a turului acolo, sus, iar spre final am ajuns la -4. Mergem să cîștigăm la Cluj”. Daniel David nu este la primul contact cu reprezentativa de tineret, pentru care a jucat doar în partide de verificare. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.