DE ANUL VIITOR, Spitalul Județean Bacău trece la Consiliul Județean

Redacția Ziarul de Bacău

• CJ caută bani pentru reabilitarea sistemului de încălzire, aflat în stare avansată de degradare • proiectul ar putea fi finanțat, în proporție de 90 la sută, din fonduri PHARE • cererea de finanțare trebuie depusă pînă la 15 noiembrie 2002

Spitalul Județean Bacău va trece, de la 1 ianuarie 2003, în administrarea Consiliului Județean (CJ), care va trebui să asigure resursele financiare pentru întreținerea, gospodărirea, reparațiile și modernizările acestei unități spitalicești. Pentru că preluarea în administrare se va petrece în toiul iernii, consilierii județeni au aprobat în ședința de ieri ca „oportună și imperios necesară” inițierea elaborării Studiului de fezabilitate pentru modernizarea Spitalului prin reabilitarea rețelei termice a acestuia.

Într-o informare prezentată consilierilor, Cornelia Gireadă, directorul Direcției Urbanism a CJ, a arătat că „în prezent, starea avansată de degradare tehnică și morală a sistemului de asigurare a agentului termic și apă caldă menajeră a Spitalului județean generează un disconfort termic accentuat, ceea ce determină perturbarea actului medical și costuri ridicate de reparații – întreținere”. Pentru ameliorarea situației, soluția găsită de CJ este montarea de minicentrale termice pe pavilioane și refacerea instalației interioare, în mod etapizat. Cornelia Gireadă le-a argumentat consilierilor că „avînd în vedere că și în anul 2003 bugetul CJ va fi unul de austritate, se impune identificarea de modalități de finanțare și accesare a acestora, în vederea înlocuirii în termen cît mai scurt a sistemului de încălzire”. Banii ar urma să vină prin Programul PHARE 2001 Coeziune Economică și Socială, sub componenta „Proiecte de infrastructură mică”, ce finanțează investițiile în infrastructura urbană. Această componentă este singura posibilitate de finanțare nerambursabilă din ultimii zece ani care susține financiar reabilitarea și modernizarea. O condiție obligatorie pentru primirea grantului, este ca CJ să asigure prin efort propriu întocmirea Studiului de fezabilitate, parte a Cererii de finanțare adresată Comunității Europene, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est. Aparatul propriu al CJ va trebui să grăbească întocmirea studiului, deoarece termenul limită pentru depunerea cererii de finanțare este 15 noiembrie 2002. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.