Ieri a fost ultima zi în care și băcăuanii au putut să depună cereri de debranșare de la sistemul centralizat de încălzire. Măsura prin care Guvernul interzice renunțarea la rețeaua publică de termoficare după data de 30 septembrie a pus pe drumuri, chiar și în ultima zi, peste 150 de băcăuani. Ghișeele Termloc și CET, cele două societăți care furnizează agent termic în oraș, au fost asaltate ieri de băcăuanii care pe ultima sută de metri au dorit să renunțe la serviciile foarte scumpe, nesigure și de multe ori ineficiente ale celor două societăți băcăuane. La SC Termloc, firmă care administrează centralele termice de cartier, s-au înregistrat numai ieri circa 100 de solicitări de debranșare, în timp ce la CET, societate care furnizează apă caldă și căldură prin punctele termice de cartier, s-au înregistrat peste 50 de solicitări.
Pînă acum, din totalul de 27.051 de apartamente branșate la Temloc, un procent de 23,8 %, ceea ce reprezintă 6.453 de proprietari, au renunțat la serviciile societății. Circa 500 dintre aceștia au scos caloriferele din rețea fără a avea altă sursă de încălzire. Cît privește situația înregistrată la CET, firma deservea 23.500 de apartamente, iar pînă la data de 20 septembrie solicitaseră debranșarea, de la începutul anului, circa 1.500 de proprietari.
Potrivit Ordonanței Guvernului, debranșările de la rețeaua publică de încălzire vor fi interzise pînă în la ieșirea din iarnă, cînd firmele specializate vor întrerupe furnizarea agentului termic. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns