~3 min lectură 0 comentarii

De astăzi, pâine numai în magazine sau raioane specializate

Redacția Ziarul de Bacău

Tot de astăzi, coloranții nu mai sunt permiși decât în pâinea din malț.

econ.paine

Conținutul, modul de etichetare și condițiile de comercializare ale pâinii și produselor de panificație trebuie făcute, de astăzi, 15 ianuarie, în conformitate cu normele noi din prevederile Ordinului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nr. 392/2013. Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – Rompan a propus câteva modificări care, potrivit președintelui acestuia, Aurel Popescu, sunt valabile tot de astăzi.

Ce noutăți aduc aceste modificări? În presă s-a scris deja despre interzicerea utilizării de coloranți în producția pâinii, cu excepția caramelului (E150), care însă va putea fi folosit doar la producția pâinii din malț. Aurel Popescu a explicat că producătorii aveau deja obligația de a respecta aceste criterii de producție, iar noul Ordin doar extinde competențele de control și în rândul inspectorilor ANPC.

Pentru producători și comercianți, noutățile aduse de Ordinul ANPC, cu modificările propuse de Rompan, înseamnă însă mai mult decât limitările privind folosirea coloranților. „Principala noutate este posibilitatea de a comercializa produsele de panificație numai în unități autorizate pentru comercializarea produselor alimentare, cu respectarea condițiilor igienico-sanitare prevăzute de legislația în vigoare” – a explicat Aurel Popescu. Potrivit reglementărilor care modifică Ordinul 392/2013, în cazul magazinelor generale produsele de panificație se vor comercializa în zone special amenajate, astfel încât să nu intre în contact cu alte produse.

Chiar dacă utilizarea coloranților la produsele de panificație va fi interzisă, va fi permisă în continuare utilizarea de aditivilor și a enzimelor alimentare autorizate de Comisia Europeană.
O altă condiție pusă de ANPC este ca pâinea să aibă minimum 300 de grame, în timp ce specialitățile de panificație trebuie să cântărească 150 de grame. „La comercializarea produselor de panificație pe teritoriul României, neambalate – se arată în ordin -, operatorii economici sunt obligați să afișeze în structurile de vânzare următoarele elemente pentru asigurarea informării corecte, complete și precise a consumatorilor: denumirea produselor, denumirea furnizorului, cantitatea netă etc.”. Podusele de panificație neambalate sunt scutite de indicarea datei de expirare, „având în vedere că, prin natura lor, sunt comercializate în 24 de ore de la fabricație” – mai spune Ordinul ANPC.
În județul Bacău, producătorii tradiționali de pâine, care sunt și cei mai cunoscuți, susțin că așa cum evaziunea fiscală în acest domeniu este enormă, pentru că foarte mulți producători mici lucrează „la negru”, și prezența coloranților sau a altor elemente nepermise în produse apare preponderent tot în acest sector de activitate. Producătorii importanți, precum Pambac și Inan Bacău, Panimon Onești și alții au propriile rețele de comercializare sau aduc pâinea în supermarket-uri organizate conform regulamentelor în vigoare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.