De ce a fost ucis Esop la Delfi?

A veni de la Gravia spre Delfi înseamna a urca zecile de serpentine de pe versantii abrupti si naucitori ai Muntelui Parnas („Oros Parnasos”), al carui virf culminant de 2459 metri – Liakura – avea o imensa cusma de zapada stralucitoare, în ciuda faptului ca ne aflam în ultima decada a lunii aprilie. La un moment dat eram atât de sus, încât a început sa se zareasca întinderea de un albastru intens a golfului Corint.
Tocilescu, un profesor universitar de istorie din grup, a rostit:
– Pe aici a urcat Esop spre Delfi, unde si-a gasit sfirsitul, fiind ucis de delfieni. Stiti de ce?
Apostrof, un profesor de la o facultate de litere a intervenit:
– Esop a trait între anii 620 si 560 înainte de Hristos. Se pare ca a fost ghebos, întunecat la fata si, pe deasupra, gingav. Fabulele lui au fost culese pentru prima oara de Demetrios din Faleron un secol mai tirziu. Esop a fost un simplu sclav care a fost cumparat de bogatasul Iadmon din Samos. Datorita întelepciunii de care Esop a dat dovada, stapinul sau l-a eliberat din sclavie. Tirzioru, unul dintre studentii din grup n-a mai avut rabdare:
– Întrebarea era: de ce a fost ucis Esop aici, la Delfi?
– Va raspund imediat. Se pare ca Esop a ajuns sfetnic de taina al lui Cresus, regele Lidiei. De acolo, el a fost trimis într-o misiune de „bunavointa” aici, la oracolul din Delfi. Se spune ca Esop îi ironiza pe delfieni. Apoi, el a fost acuzat, pe nedrept, de furtul din templul lui Apolo a unei statui de aur care îl reprezenta pe Zeul Soarelui, fapta care se pedepsea cu moartea. Atunci, Esop a început sa strige: „Delfieni, fiecare dintre voi sa dea la iveala ce ar avea de gind sa duca în ascuns!” La auzul acestor vorbe, locuitorii din Delfi l-au judecat sumar si l-au omorit, aruncindu-l de pe o stinca.
… Popas binevenit pentru autocar. Impresionat de sfirsitul crud al lui Esop, m-am apropiat de profesorul Apostrof, rugindu-l sa comenteze, pe scurt, opera fabulistului antic. Amabil, acesta nu s-a lasat mult asteptat, vorbind ca din carte:
– Fabula este o specie a genului epic, alegorica, în versuri sau în proza, având ca personaje animale, plante, lucruri, prin care se satirizeaza, în scop moralizator, deprinderi, naravuri, mentalitati umane. Aceste metafore cu animale si personificari îsi au originea si în mitologia locului, conform careia mirmidonii, populatia antica din Tesalia, s-ar fi tras din furnici, care în limba greaca sunt denumite „mirmekos”.
– Care este mitul?
– Mitul are mai multe variante. Eu voi spune una dintre ele. La început a fost Mirmidon, fiul lui Zeus cu muritoarea Eurimedusa. El i-a cerut lui Zeus sa-i trimita un grup de razboinici, iar tatal sau a transformat un numar de furnici în soldati. Mirmidon a devenit rege al acestei populatii. El a avut ca urmas la tron pe fiul sau Actor si pe nepotul Eurition. Unii mirmidoni au emigrat cu Eac, fiul lui Zeus cu nimfa Egina, în insula Egina. Peleus, fiul lui Eac, a mers la Eurition ca sa-i ceara iertare pentru uciderea accidentala a fratelui sau vitreg Focis. Regele Eurition l-a numit pe Peleus drept succesorul sau. Apoi, Ahile, fiul lui Peleus a plecat sa participe la razboiul troian, fiind urmat de unii mirmidoni, care au dovedit un eroism supraomenesc. Adaug amanuntul ca acest mit îsi are o reflectare în fabula esopiana „Calul, boul, câinele si omul”.
– Mai am o întrebare: de ce în ghidurile turistice cumparate de mine nu se aminteste faptul ca Esop a fost ucis la Delfi?
– Cred ca ati pus o întrebare retorica, a fost raspunsul colegului de breasla.

DORU CIUCESCU