De ce ne-ar mai interesa politica?

Inca de prin vechime, in momentele in care se auzea ca adie vesti de mazilire si ca polonii, turcii ori ungurii sint pe cale sa intre in Moldova sau Valahia ca sa-l schimbe pe Voda, boierii cei mai prevazatori faceau pasul la ofside si treceau in tabara care se pregatea sa preia Puterea.

E drept, uneori pasul ala ii costa capul pe cei care il faceau prea repede sau nu cintareau prea bine raporturile de forte ca, uneori Voda era mai smecher si facea si el aliante cu care ii batea pe cei care veneau sa-l schimbe.

In vreme ce boierii si domnii se injunghiau pe la spate, poporul facea ce stie mai bine: muncea si murea luptind pentru vreuna din parti, desi era un razboi care nu prea ii privea. Ori ca venea pe tron domnul pus de polonezi ori se inscauna domnitorul pus de unguri, pentru taran sau razes, tot aia era. Desigur, daca se aflau in tabara cistigatoare, puteau primi paminturi de la domnitor, in schimbul sprijinului militar.

Astazi, lucrurile stau cam la fel. Cum adie vint de schimbare, politicienii isi schimba fularele de la git si numele celor pe care trebuie sa-i injure. Nu mai risca sa-si piarda capetele daca gresesc in estimare, doar, eventual, ceva din averi. In rest, continua sa se imbogateasca din afacerile cu statul tot mai sarac si pe care se chinuie din rasputeri sa-l tot reformeze.

Iar poporul? Poporul munceste – daca are unde – si se hlizeste la actorii de pe scena politica asteptind sacosele cu salam si ulei, partea lor de cistig pentru participarea la viata politica. Nu mai da nimeni paminturi pentru eroism in bataliile electorale. Pamintul trebuie, in primul rind, muncit. In al doilea rind, pamintul e promis unor investitori straini care se pregatesc sa ne vinda in curind piinea la pret de iPhone.