Contabilitatea este clara: oricarul element de debit ii corespunde un element de credit. Pierderile financiare imense provocate de criza economica mondiala s-au transformat in cistig pentru altii.
Propaganda mediatica ne baga pe git in fiecare zi ca economia mondiala pierde miliarde de euro si, pentru a compensa, trebuie sa muncim mai mult, sa ne micsoram pretentiile financiare si sa acceptam remuneratii cit mai mici in schimbul muncii depuse.
Doar ca acei bani despre care se vorbeste atit de mult nu dispar in neant, ci se transforma in cistiguri pentru un grup extrem de restrins de persoane.
Asta nu ar fi neaparat un lucru rau, insa, in momentul in care acel grup opreste robinetul de bani tezaurizind bogatia, economia mondiala incepe sa se sufoce.
Asistam de citiva ani buni la un atac fara precent asupra „statului social”, acea forma de organizare care presupune redistributia bogatiei in societate astfel incit si cei mai saraci sa poata beneficia de anumite servicii publice: sanatate, educatie sau chiar hrana. Costul existentei statului social este destul de mare si se materializeaza in taxe si impozite ridicate. Insa, si rezultatele sint pe masura, concretizindu-se in ceea ce se numeste „pacea sociala”: cetatenii decid ca e mai bine sa respecte legile si drepturile celorlalti cetateni mai bogati.
Este ceea ce s-ar putea numi un „contract social extins”: paturile sarace respecta propietatile paturilor bogate daca primesc o farima din bogatia acestora.
Dar statul social nu va mai rezista mult. Asta pentru ca paturile bogate au decis ca nu mai doresc sa subventioneze saracii. Puterea de cumparare a salariatilor s-au redus drastic in ultimii 30 de ani in intreaga lume, pe masura ce veniturile celor bogati au crescut. Citeva decenii problema a fost ascunsa prin intermediul creditelor ieftine: salariatul compensa scaderea puterii sale de cumparare apelind la un credit. Asta pina cind gradul de indatorare a crescut atit de mult incit a declansat o criza economica.
Recapitulind, un grup tot mai restrins de oameni se imbogateste pe seama saracirii celorlalti. Crizele economice se indesesc iar iesirea din ele este tot mai dificila pentru ca nu are cine sa mai cumpere marfurile. Puterea de cumparare a scazut sau a fost redusa prin politici de austeritate incit salariatii (de la stat sau de la privat) nu mai pot cumpara bunuri de folosinta indelungata ci doar strictul necesar traiului zilnic.
Si s-ar putea ca acesta sa nu fie finalul. Perpetuarea crizei si refuzul redistribuirii bogatiei duc la disparitia statului social. Iar locul acestuia il poate lua o anarhie si/sau un stat totalitar care va veni cu promisiunea combaterii anarhiei.
Lasă un răspuns