De ce nu iubesc, unii copiii, școala

În primul an de studii, școala înseamnă de multe ori un stres în plus pentru copii. Mare parte dintre elevi nu iubesc școala, chiar dacă există și elevi care nu sînt stresați cînd se așează pentru prima oară în bancă. Sînt mai mulți factori care îi determină pe copii să nu le placă la școală. Unul dintre acești factori este direct legat de felul de a fi al copilului: micuțul este mai timid și sensibil. Alți factori se referă la familie și la modul în care aceasta influențează copilul. Nu în ultimul rînd, este importantă atitudinea cadrelor didactice. Copiii care merg cu plăcere la școală nu au probleme emoționale sau de comportament și au părinți echilibrați, care nu sînt înspăimîntați de ziua de mîine. Acești copii au parte de profesori care își iubesc meseria și predau cu plăcere, facînd accesibilă orice informație, inovînd și folosind exemple din viața de zi cu zi. Sînt stresați de școală copiii cărora li se spune: „Lasă că începe școala și ai să vezi tu!” sau: „Anul acesta ai să vezi ce greu va fi, trebuie să pui mîna să mai citești, pentru că nu știi nimic!”. Ioana Adumitroaie, învățător la școala Mihai Drăgan din Bacău, este de părere că o astfel de atitudine din partea părinților nu poate decît să dăuneze micuților școlari. „De regulă, părinții care procedează astfel cred, conștient sau involuntar, că procesul de învățămînt se desfășoară doar la școală, nu și acasă. Practic, acești copii sînt amenințați, înspăimîntați, iar școala devine o sperietoare. În mentalitatea părinților care se comportă în acest fel există credința că dacă vor speria copilul, acesta va fi mai atent și se va apuca de carte”, este de părere Ioana Adumitroaie.

Pentru mulți dintre copii, și obsesia notelor mari este o formă de exprimare a fricii. Din nefericire, copiii nu sînt amenințați doar de părinți, ci și de unii profesori, care le spun că școala nu este o joacă. Mai sînt situații în care și părinții sînt înspăimîntați de profesori la ședințele periodice. Aceștia se întorc acasă hotărîți să facă ceva și în acest fel se creează un cerc vicios în care se menține dragul de școală. Învățarea prin joc ar putea fi o soluție pentru elevii mai mici. Învățătorii au libertatea de a inventa metode de predare cît mai atractive. A învăța prin joc înseamnă nu jocul ca atare, ci faptul de a primi un mesaj cu plăcere, în condiții atractive, apropiate vîrstei și preocupărilor elevilor. Elevului ar trebui să-i facă plăcere să asculte chiar o informație aridă, iar la sfîrșitul orei de curs să rămînă cu două -trei idei importante. De asemenea, el trebuie să-și spună părerile legate de ceea ce a învățat în timpul orei și nu să aștepte cu nerăbdare să sune clopoțelul. Stresul ar putea fi alimentat și de dorința părinților ca elevii să obțină numai note mari. Obsesia notelor mari este tot o formă de exprimare a fricii, a spaimei de nereușită. Ideea că reușita în viață depinde de note este întipărită în mintea multor părinți. Este total falsă, însă, această credință. Nu de puține ori au reușit în viață și cei care nu au avut numai note de zece.

Reușita nu depinde doar de notele de la școală, ci și de alți factori. Este vorba de abilitățile sociale, de inteligența emoțională, de capacitatea de a face alegeri bune, conforme cu realitatea. În alte țări există programe de învățămînt adresate dezvoltării acestor calități și care se practică încă din primii ani de școală. Părinții grijulii observă rapid orice modificare de comportament a copilului. Aceștia, dacă sînt atenți, pot observa cu ușurintă că micuțul a devenit mai agitat, mai nervos sau mai indiferent, că este neatent la ore, că plînge mai des sau că stă retras într-un colț, de parcă nu mai are chef de nimic. Și învățătorii pot sesiza aceste modificări în comportamentul copilului. În acest caz, părinții pot solicita ajutorul unui specialist, iar totul se poate rezolva în timp util. (Elena SOLOMON)