E lucru demonstrat: adolescenții au o groază de probleme și de multe ori nu au nici cea mai vagă idee cum ar trebui să le rezolve. După ce au trecut de focul marilor iubiri, maturii, avînd deplină încredere în experiența de viață cu care se laudă la orice oră din zi, au impresia că pot învăța mai tînăra generație regulile adolescenței. Spre marea lor surpriză, se pare însă că noile generații au probleme „la modă” și cu părere de rău trebuie informați că sistemul lor nu mai este în top. Partea cea mai grea este să îi convingi că nu au dreptate, lucru la care, în mod sigur, renunți de la prima încercare. Dar oricît de demodată pare adolescența părinților, trebuie să recunoaștem că există totuși unele lucruri care rămîn neschimbate, cel puțin pentru o parte din tineri. Cel mai evident exemplu sînt poeziile. Poeți, din cîte se pare, se nasc în fiecare generație și sînt măcinați de aceleași antice probleme. Ceea ce este mai curios este faptul că cei mai înfocați poeți sînt adolescenții. Cineva spunea la un moment dat că nu există om care să nu fi scris măcar o dată în viață poezii. Nu aș putea să-i dau dreptate în totalitate, dar în mod sigur o mare parte din tineri se exprimă mai frumos în versuri. Mulți scriu versuri atunci cînd sînt îndrăgostiți, însă, spre disperarea celor care trebuie să le asculte, cele mai multe sînt jalnice. Pentru cei care au însă aptitudini pentru poezie, acestea devin pasiune. Sînt însă și persoane care nu vor să audă sub nici o formă de poezie. „Nu am scris, nu scriu și nici nu voi scrie poezii!”, e unul dintre răspunsurile tipice pentru cei care consideră poezia o tortură. Cei care recurg la această metodă, spun însă cu seriozitate că poezia este pentru ei un mod de purificare. Nu putem decît să dăm dreptate ambelor părți, la urma urmei fiecare gîndește cum vrea. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns