Odată cu venirea verii, la Centrul de Formare Profesională (CFP) din Bacău adie vînt de vacanță. Cu toate că șomerii ar trebui să fie principalii interesați de găsirea unui loc de muncă, ei preferă să își petreacă timpul oricum altfel, dar nu făcînr cursuri de calificare pentru obținerea, mai tîrziu a unui loc de muncă.
CFP Bacău a anunțat cu surle și trîmbițe demararea unor noi cursuri, însă pînă acum s-au înscris doar cîteva persoane. Cei mai mulți solicitanți, adică 12 la număr, au cerut să se înscrie la cursurile de lăcătuș mecanic. În schimb, la cursurile de limbi străine – italiană, germană, engleză, sau la cele pentru frigotehnist, geodez cadastru topograf, cei înscriși pot fi numărați pe degetele de la o mînă. „Majoritatea cursanților pleacă vara la țară pentru muncile agricole, dar cei mai mulți preferă să lucreze la negru”, este de părere Carmen Galița, șefa Centrului de Formare Profesională din Bacău. Cursurile au fost organizate datorită solicitărilor primite din partea agenților economici și a persoanelor interesate în a obține o calificare, dar, odată demarate, CFP s-a trezit în situația de a nu-și putea forma grupele de elevi. (C.T.)
Lasă un răspuns