Diabeticii au rămas fără medicamente
• Casa Națională de Asigurări de Sănătate a tăiat două treimi din necesarul de medicamente pentru diabetici n mii de bolnavi nu pot obține medicația prescrisă sau primesc tratament doar pentru o lună n Casa Națională nu cunoaște situația reală
De Crăciun, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) le-a făcut miilor de bolnavi de diabet din județ un „cadou” care ar putea să-i bage în mormînt pe mulți dintre ei. Din comanda de medicamente pentru cei 8.224 de diabetici din județ, a onorat doar o treime. Cea mai mare cantitate care a fost tăiată este tocmai din aceea pentru bolnavii insulino-dependenți. Pentru a nu-i lăsa pe cei aproximativ 1.750 de bolnavi care fac tratament cu insulină fără acest medicament vital, medicii specialiști au fost nevoiți să prescrie rețete doar pe o lună, și nu pe două, așa cum ar fi fost normal.
Insulina, doar la o treime din necesar
Dar, chiar și așa, ieri unele medicamente nu se găseau deloc la farmacia Spitalului Județean de Urgență, singura care eliberează medicația destinată diabeticilor insulino-dependenți. „Eu fac tratament cu Mixtard. Am fost la această farmacie să-mi ridic rețeta și mi-au spus că nu mai au acest tip de insulină. Mi-au propus să mă întorc la medic să-mi dea o nouă rețetă pentru un alt medicament, din care mai aveau două cutii, sau să aștept cîteva zile pentru că speră să obțină împrumut medicamentul de care am eu nevoie”, ni s-a plîns un bolnav. Dar nu numai insulină nu se găsește. Și cei care fac tratament cu tablete sunt afectați de criză. „Nu ni s-a dat întreaga cantitate de medicamente pentru programul de diabet pe decembrie. Farmacia spitalului nostru a comandat 20.000 tablete de Maninil, dar s-au primit doar 6.000. Bolnavii vin la noi și trebuie să le explicăm că nu avem suficiente medicamente. Deși ar trebui să le primească gratuit, ei au ajuns să și le cumpere din farmacii”, ne-a declarat doctorul Laurian Jurcă, directorul Spitalului orășenesc Comănești.
Casa Națională este ruptă de realitate
Din situația existentă la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) rezultă că Spitalul Județean de Urgență a făcut pentru luna decembrie o comandă de medicamemnte diabetice în valoare de aproximativ 6 miliarde lei. CNAS a onorat din aceasta numai 2,1 miliarde lei. Așa cum spuneam, cel mai mult a fost „ras” din comanda de insulină. De exemplu, din cele 1.750 de seringi preumplute de Actrapid Novolet comandate s-au primit doar 605, din 1.850 seringi de Actrapid Pemfil N s-au dat numai 640, din 370 cartușe de Humulin s-au onorat 130. Și exemplele ar putea continua. Paradoxal, judecînd pe ansamblu, anul acesta s-au primit medicamente diabetice în sumă mult mai mare decît s-a alocat. Astfel, față de 30 miliarde lei cît a aprobat pentru 2004, CNAS a acordat circa 49 miliarde lei. La această sumă se adaugă un stoc de medicamente de 4,7 miliarde lei din 2003. Atunci, cum se explică această criză? „Casa Națională judecă situația numai ca valoare, nu și din punct de vedere al numărului bolnavilor și al tratamentului necesar acestora. Or, de la o lună la alta numărul bolnavilor crește iar unii dintre ei trec de la tratamentul oral la cel cu insulină, injectabil, care este mult mai scump”, explică doctorița Maria Tioc, coordonator al programelor de sănătate la CJAS.
Nici alți bolnavi nu mai au acces la tratament
Din nefericire, diabeticii nu sunt singurii bolnavi care au rămas fără medicamente la sfîrșit de an. Același lucru s-a întîmplat și cu necesarul de produse farmaceutice comandat pentru bolnavii de cancer. în plus, ieri, unele farmacii din Bacău nu mai eliberau nici o rețetă compensată, invocînd faptul că au epuizat plafonul. Dacă pentru unii întreruperea tratamentului înseamnă agravarea bolii, pentru alții ea se poate solda cu moartea. (Elena ȚINTARU, Claudiu TĂNĂSESCU)abil, care este mult mai scump”, explică doctorița
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.