• o femeie susține că a fost violată după ce a dat invitație unui anunț apărut la rubrica ” Matrimoniale” • bărbatul este cercetat în stare de libertate
O idilă care s-ar fi putut înfiripa între doi oameni singuri, trecuți de prima tinerețe, a sfîrșit nu în fața ofițerului stării civile, ci în fața procurorului. Acest lucru s-a întîmplat după ce băcăuanca Georgeta Unguru, în vîrstă de 49 de ani, a dat curs invitației lui Gheorghe Preda, doar cu un an mai în vîrstă ca ea. Totul a pornit după ce Georgeta a citit rubrica ” Matrimoniale” dintr-un ziar local și a decis să-și încerce norocul. „Pe 3 iunie am citit anunțul, apoi am sunat, să întreb dacă mai este valabil. Un bărbat mi-a răspuns că da, și am stabilit să ne întîlnim peste două zile, în fața Restaurantului Moldova”, ne-a spus Georgeta.
Într-adevăr, în jurul orei 14,00, bărbatul a ajuns la întîlnire, îmbrăcat la patru ace, cu trei trandafiri în mînă, așa cum fusese înțelegerea, și s-a recomandat simplu: Gheorghe Preda. A urmat o scurtă întîlnire, într-un bar, după care fiecare și-a văzut de ale lui. Întîmplarea a făcut ca, sîmbătă, Gheorghe să împlinească o jumătate de veac, motiv pentru care Georgeta s-a gîndit că ar fi bine să-i dea un telefon, să-l felicite. A doua zi, cei doi s-au întîlnit din nou chiar la liceul unde bărbatul lucra ca paznic și au stabilit ca luni să meargă împreună la casa lui Gheorghe din Letea Veche, să sărbătorească cum se cuvine ziua de naștere. „Mi-a spus că are oameni la muncă și de aceea nu mi-a fost frică. După ce am ajuns, Gheorghe a început să bea și m-a servit și pe mine cu niște căpșuni. Pe la șase seara a venit și Cristi, băiatul lui, care a făcut grătare și a pus muzica la maximum. Nu a stat prea mult, apoi a plecat cu bicicleta. Între timp, Gheorghe se îmbătase și mi-a spus să intru în casă”, ne-a mai spus femeia.
De aici încolo, declarația femeii este șocantă. Ea spune că ar fi încercat să plece, însă Gheorghe i-a dat două perechi de palme care au liniștit-o. „«Știi care-i treaba, doar nu ești fată mare! Te culci cu mine, că dacă nu, te tai și te îngrop în beci», mi-a spus Gheorghe. M-a aruncat în pat și m-a pus să mă dezbrac. De frică m-am dezbrăcat, după care Gheorghe m-a violat normal. Porcul, pentru că nu terminase, m-a obligat să fac și sex oral. Îmi era frică de moarte”, susține femeia. Din spusele sale reiese că au mai urmat încă alte două reprize de sex, cu tot atîtea partide de echipări și dezechipări. Cert este însă faptul că Georgeta a reușit să scape după miezul nopții, cînd a fugit la un vecin, goală-pușcă și cu o parte din lucruri în mînă. Imediat a plecat cu un taxi la Bacău, de unde a fost sfătuită să meargă din nou la Letea Veche, comuna pe raza căreia se petrecuse violul.
A doua zi, femeia s-a prezentat la Maternitate și la Laboratorul de medicină legală, unde medicii au confirmat că a avut relații sexuale cu o noapte în urmă. În fața polițiștilor, dar și a procurorului, Gheorghe Preda a negat cu vehemență versiunea femeii, spunînd că femeia s-a culcat cu el de bunăvoie și că varianta violului a fost scoasă în față pentru ca Georgeta să-l stoarcă de bani. Cristi, băiatul lui Gheorghe, cu care am stat de vorbă, merge chiar mai departe cu calitățile virile ale tatălui. „Am invitat-o la noi la o friptură. Eu am plecat. După două « normale» și cinci «orale» tata a adormit și atunci femeia a înscenat violul și a fugit în pielea goală”. Miercuri, cei doi „porumbei” au fost audiați de procuror, care a decis să-l cerceteze pe Gheorghe în stare de libertate. Lucru care nu prea îi convine Georgetei, care-l vrea pe violator după gratii. Nu însă înainte ca acesta să-i achite datoria de exact 410.000 de lei, reprezentînd contravaloarea curselor de taxi achitate în noaptea respectivă. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns