In vreme ce protestatarii americani de pe Wall Street experimenteaza grosimea bulanelor politiei si impactul capetelor cu peretii dubelor in care sint incarcati – fara ca vreo autoritate internationala sa ameninte SUA cu bombardamente – revolutiile arabe, stropite cu ingrasamint occidental, se transforma in revolutii islamice.
In Tunisia, intr-o participare fara precedent la alegeri – peste 90 la suta din electorat – partidul islamist a cistigat confruntarea electorala. In Libia, care si-a ucis fostul conducator dupa modelul patentat de români in 1989, Consiliul National de Tranzitie a anuntat ca la baza sistemului de legi va sta legea islamica Sharia. Iar in Egipt, unde Mubarak a fost imbolnavit subit, se pronunta condamnari pentru blasfemie la adresa Islamului.
Iata, deci, ca revolutiile arabe au reusit! Desigur, nu asa cum au sperat occidentalii. Manifestatiile din tarile arabe care pe alocuri s-au transformat in confruntari armate, au dus la inlocuirea unor regimuri dictatoriale cu regimuri mult mai periculoase: regimurile islamice.
Problema e complexa pentru ca niste regimuri personale in care, totusi, erau respectate anumite valori si libertati sint pe cale sa fie inlocuite cu regimuri mult mai restrictive, religioase.
Putem, desigur, intreba ce se intimpla cu drepturile omului, in numele respectarii carora a intervenit militar o coalitie internationala – la care a participat si România – in Libia.
Dar nu cred ca vom primi vreun raspuns!
„Intre musulmani restul lumii exista o stare de razboi care s-ar putea sfarsi odata cu convertirea sau sujugarea intregii omeniri. Este imposibil sa se incheie un tratat de pace intre statul musulman si cel nemusulman. Acest razboi nu se va sfarsi niciodata;el poate fi doar intrerupt, din necesitate sau expeditivitate, intr-un armistitiu” (Joseph Schacht si C.E. Bosworth, editori. „The legacy of Islam”. Londra: Oxford University Press, 1979, pg. 175)