Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti implineste astazi, 1 Martie 2011, zece ani de cind, prin eforturi considerabile, o aceeasi echipa de conducere a incercat si in mare parte reusit sa aduca unitatea medicala la standarde europene, prin investitie, inovare si crestere a calitatii actului medical. La ceas aniversar, managerul Spitalului din Moinesti a organizat, in cursul zilei de ieri, o conferinta de presa prin care sa marcheze cei zece ani de activitate si sa faca, totodata, bilantul acestora. „In martie 2001 am spus ca avem nevoie de zece ani pentru a putea aduce acest spital la standarde europene. Dupa ceea ce este consemnat in Cartea de Onoare a unitatii putem spune ca am reusit. Noi, conducerea, asteptam totusi sfirsitul lui 2011 pentru a putea declara, in mod oficial, aceasta”, a spus dr. Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti. Potrivit acestuia, in conditiile unei Romanii aflate in permanenta tranzitie, evolutia, in cei zece ani, a unitatii pe care o conduce se poate spune ca este una atipica. „Ma refer aici, printre altele, si la faptul ca am reusit sa crestem cu peste 30% numarul de paturi, sa dublam numarul de medici si sa triplam personalul medical cu studii superioare. Tinem foarte mult la pregatirea profesionala si investim in aceasta, iar faptul ca am reusit sa fim baza clinica pentru Facultatea de Medicina din Iasi si Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacau unde din octombrie 2010 s-a infiintat o sectie de asistenta medicala generala, ne onoreaza”, a apreciat Cotirlet. In prezent insa, echipa manageriala este preocupata de indeplinira altor obiective, pina la finele lui 2011. Printre acestea se numara acreditarea spitalului (25.000 euro), finalizarea lucrarilor de extindere a Compartimentului Primiri Urgente (cu finantare de la Consiliul Judetean Bacau si Consiliul Local Moinesti de 750.000 euro), reabilitarea si modernizarea Sectiilor Boli Infectioase si Pneumonologie (50.000 euro, venituri proprii), reabilitarea Blocului Alimentar (venituri prorpii, 30.000 euro), implementare Sistem Informatic (Fonduri Structurale – 1.200.000 euro), reabilitarea termica (100.000 euro), dotarea Laboratorului de Imagistica medicala cu un tomograf (250.000 euro) si, nu in ultimul rind, amenajarea heliportului. „Daca vom reusi pina la finele lui 2011 sa indeplinim aceste obiective vom putea spune cu adevarat ca Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti este un spital la standarde europene”, a declarat dr. Cotirlet. Secretul celor zece ani de performanta? „Munca in echipa, dedicarea timpului pentru aceasta, accesare de fonduri prin parteneriate cu institutii si organizatii si accesarea de fonduri europene”, a conchis managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moineti. (M. Rotaru)
De Martisor 2011, sarbatoare la Spitalul de Urgenta Moinesti
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Brovo domnule COTARLET pentru ca a-ti facut favorabil Municipiului MOINESTI.Ar fi bine sa candidati pentru Primarie pentru ca s-ar face ceva ,s-ar realiza lucruri si pentru moinesteni(nu ca ACTUALII:ilie si vieru-acestia realizeaza pentru ei si gasca lor).
Petre .te-ai gandit ce s-ar face Spitalul daca d.l Cotarlet ar fi Primar?????? Nu ar mai avea timpul necesar sa se ocupe tot atat si de Spital.
Marele secret : Omul sfinteste locul, acest om a facut echipa iar echipa a condus la performanta.S-a plecat de la om… dr. Cotarlet . Sincere felicitari !
veniti si la spitalul jud bacau,multe obiective lipsesc in acest spital. sectia de radioterapie este inchisa mai bine de un an de zile , nimic nu se misca in aest spitl. ok, avem manager super se plimba cu cainii prin spital.ca in rest… nimic nu se vede cel mai prost spital pe raza moldovei
Aceste realizări sunt rezultatul muncii intregului colectiv condus de domnul Dr.Cotarleț și merită toate felicitările.Domnul dr. Cotarleț sa înconjurat de un colectiv de cadre medicale foarte bine pregătite,profesioniste,cu experiență si interesate să slujească bolnavul cu adevărat.Dotarea si conditiile din acest spital sunt intr-adevăr foarte bune iar prin ceea ce se
vrea să se facă in continuare va aduce spitalul la standare europene.As recomanda ca domnul dr.Cotarleț să aibă grijă de toti medicii cu experiență si să-i mențină
în echipă cît mai mult posibil pentru consolidarea faimei acestui spital si în final munca dumnealui.
Personal sunt mandru că în zona Văii Trotușului există acest spital care oferă servicii la
nivelul altor spitale din orașele mari ale Romaniei.Domnule dr.Cotărleț vă felicit sincer pentru aceste rezultate.