Era vineri seara și tocmai mă întîlnisem cu niște vechi „prieteni”. Începem să vorbim de una, de alta, și timpul se scurgea repede. Printre toate temele abordate am încercat să mă desprind de realitate și să aud din ce în ce mai încet acele voci… Nu mai eram concentrată la ce spuneau cei din jurul meu și gîndurile îmi zburau departe. Mă gîndeam la fiecare reacție a colegilor mei, cum rîd, cum se strîmbă, ce urmăresc și unde vor să ajungă… Observasem că fiecare era atît de diferit de ceilalți din jur. De plidă, am văzut că fiecare are un fel de fațadă, scut, o mască sau ceva de genul acesta, în fine…
Se discuta despre timpul nostru liber și ce mai facem, de cînd nu ne-am mai văzut, pe unde am mai fost… Auzisem cum că o colegă preferă să se refugieze în reviste, în cărți, în lumea documentelor….
În gîndul meu se strecurau tot felul de idei ciudate. Pe cine vrea să mintă? O cunoșteam prea bine și acum vrea să pară „intelectuala refugiată în lumea cărților”. Ce ridicol! Cu cîtă îndrăzneală avea să-ți susțină ideea. Dar, într-un fel, scopul a fost atins: cei din jur și-au format o nouă imagine despre ea sau măcar i-a pus pe gînduri…
Apoi intru din nou în realitate și aud că „X” se lasă de fumat. De fapt, acesta afirmă că mama sa îl bănuie și nu vrea să-și strice „reputația”. Se baza în dialogul său pe celebra propagandă a țigărilor, că „nu îți fac bine, provoacă afecțiuni grave la nivelul pulmonar” etc. În gîndul meu apăreau din nou niște idei cel puțin contradictorii cu privire la situația respectivă. El să se lase de fumat? Ajunsesem să cred că este un dependent, un maniac și acum face pe „amibițiosul” pentru că el ține la părinții săi și la sănătate. Mă gîndeam de ce oamenii de azi au ajuns atît de falși? În jurul meu apăruseră deja zîmbete… Era prea banal! Urmează și niște mici discuții contradictorii pe această temă, dar totul se sfîrșește repede.
Apoi mă gîndeam la acele prietenii din interes și cît de falsă este lumea din jurul nostru. Știam cazuri de persoane care „joacă teatru” zilnic. Fiecare pas este analizat înainte de a fi pus în practică și rareori apar „momentele reale”. Mai cunosc și „imaginea cenușăresei”: atît de drăguță, săritoare, te sprijină la greu. Mereu amabilă și asta doar ca să nu bănui cum și cu cine își petrece timpul liber ca să ai impresia că este un „îngeraș”, o fată specială.
Te mai întrebi dacă mai există prietenii adevărate? Da, eu cred că mai există, dar mai și trebuie să ai atuul de a cunoaște persoanele din jurul tău pentru că oamenii-s ca vremea: azi rîd și îți sînt prieteni, mîine dispar fără explicații.
Sfatul meu este să ai grijă și nu prea multă încredere în cei din jur, pentru că ai să fii dezamăgită, chiar dacă timpul te va face să uiți…
(Mădălina STURZU)
Lasă un răspuns