• patru băcăuani au murit după ce microbuzul cu care se întorceau din Italia s-a izbit de un copac • bilanțul total al accidentului de circulație este de șase morți • rudele victimelor au aflat de accident de la televizor
Trei familii din județul Bacău au fost îndoliate după ce au aflat că cei pe care-i așteptau acasă au murit într-un cumplit accident de circulație. Tragedia s-a consumat ieri noapte, în jurul orei 1.30, în afara comunei Moacsa din județul Covasna, cînd suceveanul Simion Munteanu, de 33 de ani, aflat la volanul unui microbuz Mercedes a adormit la volan și a intrat pe sensul opus, unde s-a izbit de un copac de la marginea drumului. Deznodămîntul a fost cumplit: cinci dintre cei șase ocupanți ai mașinii au murit pe loc, iar un bărbat a ajuns în stare de comă la spital, unde a decedat după cîteva ore. Patru dintre morți sînt din județul Bacău.Toti cei implicați în accident se întorceau acasă dupa ce le expiraseră contractele de muncă în Italia. Mirela Samoilă, de 28 de ani, plecase în urmă cu șase luni, iar soțul ei, Adrian, tot de 28 de ani, doar de două luni. Ei își găsiseră un loc de muncă bine plătit în regiunea Veronei, la o seră de zarzavat. De loc din comuna Sascut, cei doi abia așteptau să ajungă acasă. La fel ca și consăteana lor, Lenuța Mihu, de 26 de ani, și Genoveva Negru, de 28 de ani, din Hemeiuși. Toți s-au prăpădit în drum spre casă. Cu doar cîteva minute înainte de tragedie, ei își sunaseră rudele că vin acasa și să-i aștepte cu masa pusă. „M-a sunat fratele meu și mi-a spus că se întoarce spre dimineață și să-i așteptăm cu căldură și cu mîncare, că sînt obosiți de pe drum. I-am așteptat toată noaptea și dimineața am văzut accidentul la televizor. Știam că s-a întîmplat ceva. Am sunat la poliție, dar nimeni nu mi-a putut spune dacă încă mai trăiesc sau nu”, povestește Ionuț Samoilă.
Ieri, toată suflarea din Sascut-sat era adunată în fața locuințelor celor trei victime. În timp ce rudelor nu le venea încă să creadă și sperau într-o minune, oamenii din sat încercau să mai îndulcească supărarea. Pe chipul membrilor celor două familii se citea însă deznădejdea. „Păcat, că erau așa de tineri. Au plecat nu de bine, ci ca să cîștige un ban. Și-ar fi terminat casa și ar fi putut trăi fericiți”, spunea, cu lacrimi în ochi, Maria Minea, mătușa soților Samoilă. Cei doi au o fetiță de patru ani care încă mai crede că părinții ei vor mai lipsi puțin și că se vor întoarce la ea.
Nici cu fetița Elenei Mihu soarta nu a fost mai generoasă. Ea a rămas orfană după ce mama ei s-a prăpădit în același cumplit accident. În momentul în care a aflat despre moartea fiicei sale, mama ei a suferit un șoc și se află sub sedative.
Cel care a sărit în ajutorul familiilor celor dispăruți a fost primarul Sascutului, Ioan Răuță. „Am pregătit coșciugele și urmează să plecăm după ei la Brașov. Vom asigura tot ceea ce este necesar pentru înmormîntare, iar pe fetița Lenuței Mihu o voi lua acasă la mine, cel puțin pînă cînd va fi în stare să înțeleagă ceea ce s-a întîmplat cu mama ei”, ne-a declarat primarul. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns