DEBUT CU OPERAȚII UȘOARE Între mîna chirurgului și mîna divină

Redacția Ziarul de Bacău

• chiar dacă nu sînt superstițioși, chirurgii nu intră în operații fără să spună o rugăciune • primele operații realizate de chirurgi au fost apendicitele sau herniile

Pentru fiecare viitor medic chirurg există un punct de plecare. Primele intervenții chirurgicale la care participă au loc în vremea studenției, iar prima operație reprezintă pentru fiecare doctor pasul către viitoarea carieră. Cu emoții și inima cît un purice, cei care azi privesc totul cu răceală și control au ținut cîndva bisturiul strîns puternic în mînă. Cei pe care i-am rugat să rememoreze acele momente au recunoscut că au pornit cu operații ușoare, apendicite sau hernii, dar emoțiile au fost enorme din cauză că în mîinile lor se afla viața unor oameni.

Ionel Checheriță a făcut prima operație în urmă cu peste 20 de ani. „Eram la spitalul de Urgență din Iași cînd am efectuat prima intervenție chirurgicală. Aceasta a fost o operație de apendicită. Am avut emoții mari, dar am trecut cu bine testul. După aceea au urmat o mulțime de intervenții de tot soiul”, ne-a mărturisit el. Ionel Checheriță nu este superstițios, dar e credincios. În buzunarul halatului de medic poartă permanent o iconiță de la o mănăstire din Iași.

Credincios, dar nu superstițios este și colegul lui Checheriță, Constantin Negru. „În fiecare dimineață, înainte să plec la serviciu, mă rog și mă închin, și la fel și seara, înainte de culcare”, ne-a declarat Constantin Negru. Prima lui intervenție chirurgicală s-a petrecut în studenție, la Iași, cînd a operat un bolnav de apendicită sub îndrumarea profesorului lui. Acum, în peste 20 de ani de carieră, în palmaresul chirurgului sînt aproape zece mii de operații.

Medicul chirurg Ioan Ivan, șeful secției de Chirurgie a Spitalului din Moinești, a asistat la prima operație în anul IV de facultate, dar prima operație a realizat-o la Clinica de Chirurgie Generală de la Fundeni. Atunci a trebuit să stea singur cu bisturiul în mînă cu bolnavul și să fie dirijorul întregii intervenții. Pacientul era suferind de o hernie inghinală, iar efortul actualului chirurg a fost supervizat de profesorii din clinică. „Tremuram din toate mădularele, pentru că toți erau cu ochii pe mine. Emoții ai la fiecare operație, toate sînt palpitante și chiar dacă se aseamănă între ele, nici o intervenție chirurgicală nu este la fel”, ne-a spus și Ioan Ivan. Chiar dacă au debutat în chirurgie cu operații ușoare, în timp, medicii băcăuani au ajuns să opereze cazuri foarte complexe. După ani de experiență, fiecare chirurg a reușit să își facă un renume pentru viețile pe care le-au salvat. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.